sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

PREVENIREA CRIMINALITĂŢII – PRIORITATE ÎN JUDEŢUL DOLJ

Ofiţerii din cadrul Centrului de Prevenire şi Analiză a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au avut drept scop, în anul 2013, creşterea gradului de informare a cetăţenilor precum şi prevenirea criminalităţii, acestea fiind un interes constant al conducerii inspectoratului.
Siguranţa în unităţile de învăţământ, prevenirea victimizării minorilor, a delincvenţei juvenile, menţinerea ordinii publice şi îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar reprezintă preocupări primordiale ale poliţiei, în fiecare an şcolar.

Poliţiştii au acţionat în conformitate cu priorităţile naţionale pe linie de prevenire şi anume: Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, Prevenirea infracţiunilor de furt – infracţiunile de furt din locuinţă şi de animale, Prevenirea infracţiunilor  comise cu violenţă- infracţiunile de tâlhărie prin smulgere de obiecte, în judeţul nostru prioritatea locală fiind stabilită pentru anul 2013 ca fiind “Prevenirea accidentelor rutiere grave”.
Având în vedere unele infracţiuni de înşelăciune, comise prin telefon, înregistrate în judeţul Dolj, dar şi informaţiile referitoare la o iminentă creştere a acestora la nivel naţional, comanda Inspectoratului a dispus demararea unor campanii de informare a cetăţenilor şi prevenire a unor astfel de fapte penale.

Astfel, în judeţul nostru au fost realizate şi derulate campaniile de prevenire „Nu te lăsa înşelat!”- informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a  infractiunilor de înşelăciune comise prin intermediul telefonului., dar şi „Atenţie la neatenţie!”-  prevenirea  infractiunilor de furt din locuinţe prin metoda distragerii atenţiei.
În cadrul acestor campanii au fost realizate 664 întâlniri cu cetăţenii la sedintele asociaţiilor de proprietari şi cu ocazia unor adunări publice pentru prevenirea furturilor din locuinţă, 261 acţiuni desfăşurate în târguri şi oboare pentru prevenirea furturilor de animale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce priveşte programul de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor poliţiştii au desfăşurat două campanii de prevenire, după cum urmează:
Campania de prevenire „Împreună pentru siguranţa copiilor” – prevenirea disparitiei de copii şi  promovarea numărului european pentru dispariţii de copii – 116.000
Campania de prevenire „Vacantă în siguranţă”- recomandări preventive în vederea reducerii riscului de victimizare pe perioada vacantelor

În cadrul acestor campanii au fost stabilite 1245 întâlniri cu elevii, părinţii şi cadrele didactice în unităţile de învăţământ, domeniile abordate vizând violenţa în şcoli, delincvenţa juvenilă, victimizarea minorilor, dispariţiile de copii, dar şi prevenirea infracţiunilor de furt. Deasemenea, au avut loc 257 actiuni cu caracter preventiv desfasurate în afara unităţilor de învaţământ şi 69 actiuni punctuale desfaşurate în comun cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj în scopul prevenirii absenteismului.
 Activităţile de prevenire au continuat şi pentru prevenirea infracţiunilor de furt din locuinţă şi de animale prin derularea companiilor „Nu-ţi scăpa casa din ochi!” şi „Sărbători în siguranţă”, dar şi pentru prevenirea infracţiunilor cu violenţă – prevenirea tâlhăriilor prin smulgere de obiecte prin campania „Un om prevenit este un om salvat”.

IPJ DOLJ

Politica