joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Accident mortal pe DN6 la Gura Văii-Mehedinţi

Un bărbat a murit ieri dimineaţă, într-un accident produs pe DN6, la intrarea în cartierul severinean Gura Văii, iar o altă persoană a fost grav rănită, pompierii intervenind pentru descarcerarea celor două victime. Accidentul s-a produs în jurul orelor 7.00, între un TIR încărcat cu nitrat de amoniu şi o altă autospecială care transporta vopsea.
Din primele cercetări reiese că şoferul autoutilitarei ar fi adormit la volan. Şeful Poliţiei Rutiere Mehedinţi, comisarul şef Gabriel Lică a declarat că accidentul s-a produs din cauza pătrunderii pe contrasens a utilitarei încărcate cu vopsea.

Pe DN 6 s-a produs un accident de circulaţie, accident în care au fost implicate două vehicule, un microbuz şi un  autotren. În uma accidentului a rezultat decesul unei persoane şi rănirea gravă a alteia. A decedat şoferul de pe microbuz. Cauza producerii accidentului este pătrunderea pe contrasens a microbuzului.
A declarat comisarul şef Gabriel Lică

Drumul a fost blocat în zona producerii accidentului, pompierii izolând zona întrucât exista  riscul producerii unei explozii. Circulaţia a fost reluată pe DE 70, după ce pompierii s-au asigurat că nu mai există niciun pericol la faţa locului. Tot pompierii de la ISU Drobeta au rămas la faţa locului până când sacii cu azotat de amoniu au fost transportaţi în siguranţă într-un alt vehicul.,,La ora 07.11, pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină la un accident rutier produs pe DN 6, în afara localităţii Gura Văii. Accidentul s-a produs între un autotren încărcat cu nitrat de amoniu şi o autoutilitară încărcată cu tuburi de aracet şi chit lichid pentru lemn, fiind soldat cu două victime încarcerate.

Policlinica Buna Vestire Craiova

La faţa locului, s-au deplasat imediat trei echipaje de pompieri cu o autospecială cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare. Pompierii mehedinţeni au descarcerat cele două persoane implicate în accident. Conducătorul autoutilitarei a fost găsit, de către pompieri, decedat, iar cel al autotrenului a fost scos în stare de inconştienţă şi transportat la UPU din municipiul Dr. Tr. Severin. Timp de mai bine de o oră circulaţia pe DN 6 a fost blocată pe ambele sensuri de mers. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea pericolului de explozie şi resturilor rezultate în urma accidentului şi vor rămâne la faţa locului până ce încărcătura cu nitrat de amoniu va fi preluată în condiţii de siguranţă.
Ne-a declarat ieri purtătorul de cuvânt al ISUMehedinţi, plutonier Ramona Nistor

Politica