vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Consiliul obştesc de la Slatina prinde contur

Consiliul Obştesc se va constitui ca un corp de iniţiativă locală, format din 40 de locuitori ai oraşului, reprezentând câte o zonă distinctă a municipiului. Conform proiectului 40 de slătineni urmează să fie alesi pentru a reprezenta o zonă a oraşului în Consiliul Obştesc. Iniţiativa de înfiinţare i-a aparţinut primarului municipiului Minel Prina. Crearea acestei entităţi a fost aprobată în legislativul local în luna septembrie.Scopul: semnalarea problemelor, cât şi idei de proiecte pentru dezvoltarea oraşului având un rol consultativ în procesul de luare a deciziilor. Consiliul Obştesc se va întruni lunar. Membrii participă la întâlniri cu reprezentanţii primăriei, transmiţând problemele identificate în zona pe care o reprezintă. Până în acest moment au fost aleşi 19 consilieri obşteşti din cei 40: Ionescu Mihaela – Zona 1, Popescu Gheorghe Ilie – Zona 2, Nedelea Teodor – Zona 6, Ţiu Rodica Elena – Zona 10, Firicoiu Mircea – Zona 11, Duican Nicolae – Zona 12, Teleu Livia – Zona 13, Constantinescu Maria – Zona 15, Tiţa Camelia Florina – Zona 17, Simion Aurelia Eugenia – Zona 18, Dincă Marin – Zona 21, Calotescu Dumitru – Zona 22, Floreanu Cosmin – Zona 26, Ginerică Neculae – Zona 29, Conea Nicuşor – Zona 32, Joian Luciana – Zona 34, Dindere Ion Adrian – Zona 35, Mitrache Teodor – Zona 36, Postolache Marin – Zona 39.

Iniţial s-a crezut că s-au rezolvat 23 de zone, dar dosarele depuse de 4 candidaţi nu au fost completate. “ Pentru început, vom avea acoperite 23 de zone din cele 40. Vom relua înscrierile, dar deocamdată vor fi analizate dosarele de candidatură depuse până acum şi se va constitui un Consiliu Obştesc. “, a declarat primarul. Pentru cele 23 de zone au fost 97 de candidaţi. Acest lucru a fost bine, criteriile de departajare fiind: ideile de proiect şi numărul de susţinători. Cu privire la acest lucru, edilul slătinean a declarat: “ Ne bucură faptul că slatinenii au spirit civic. “Constituirea Consiliul Obştesc al municipiului Slatina s-a crezut că va fi constituit până la sfârşitul lui noiembrie.Condiţii de participare sunt: să fi împlinit vârsta de 18 ani, să nu fie puşi sub interdicţie prin hotărâre judecătorească, să nu fi săvârşit fapte condamnate de lege şi să beneficieze de susţinerea a minim 70 de locuitori ai zonei pe care o vor reprezenta. Membrii Consiliului Obştesc al Municipiului Slatina sunt aleşi pe durata mandatului autorităţilor publice locale. Atribuţiile membrilor sunt: vor participa periodic la întâlniri cu Primarul Municipiului Slatina şi cu reprezentanţii Primăriei, în cadrul cărora vor transmite problemele identificate în zona din municipiu pe care o reprezintă precum şi vor facilita dialogul dintre cetăţeni şi Primar, prin comunicarea informaţiilor de interes public, aşa cum sunt definite de lege. Singurul beneficiu al membrilor Consiliului Obştesc este că vor beneficia de o scutire de impozit pentru locuinţă care figurează la adresa domiciliu.

La data demarării acţiunii, a fost o campanie reală, cu program, cu o ofensivă media de încunoştinţare a slatinenilor, etc. Edilul slătinean declarând la acea vreme:
În perioada următoare vom demara o campanie de informare a slătinenilor asupra acestui proiect de creare a Consiliului obştesc. Vom distribui pliante prin intermediul cărora vrem să aflăm de la slătineni ce doresc pentru oraşul lor, ce le place, ce nu le place, cum văd ei Slatina în viitor, ce propuneri au. Consiliul obştesc va fi format din oameni care iubesc acest oraş. În Consiliul Obştesc, tocmai asta se va face: se vor dezbate şi se vor analiza aceste proiecte de hotărâre şi din perspectiva cetăţeanului, nu numai a edilului sau a specialistului din Primăria Municipiului Slatina.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În zona de competenţă se vor organiza cel puţin trimestrial, o şedinţă cu participarea locuitorilor, pentru a face cunoscute componenţa, atribuţiile şi activitatea desfăşurată în folosul cetăţenilor. Şedinţele sunt publice şi conduse de primarul Slatinei.

Lista zonelor este urmatoarea:
Zona 1: Strada Tudor Vladimirescu – Limită Drum Judeţean – Strada Nicolae Bălcescu
Zona 2: Strada Tudor Vladimirescu – Strada Carol I – Varianta Oituz
Zona 3: Strada Grigore Alexandrescu – Lacului – Grădina Zoologică
Zona 4: Strada Piteşti (Han Cireaşov) – Strada Nucului – Teren intravilan – Zonă industrială – Strada Constructorului – A.J.O.F.M.
Zona 5: Strada Eroilor – Limită intravilan
Zona 6: B-dul Nicolae Titulescu – Strada Oituz – Strada Piteşti (case)
Zona 7: Strada Cornişei – Aeea Viorelelor
Zona 8: Strada Crişan – Aleea Înfrăţirii – Strada Primăverii
Zona 9: Strada Grădişte – B-dul Constantin Brâncoveanu – Strada Abatorului – Staţia de Epurare (partea de vest)
Zona 10: Strada Vederii – Strada Vintilă Vodă – Strada Ionaşcu – B-dul Nicolae Titulescu
Zona 11: Strada Vederii – Zonă Parc Esplanadă – Strada Crişan – Strada Libertăţii – B-dul A. I. Cuza
Zona 12: Strada Crişan – Aleea Lalelelor – Strada Unirii – Strada Primăverii – B-dul A. I. Cuza
Zona 13: Strada Primăverii – Aleea Tipografului – Poliţia Rutieră – B-dul A. I. Cuza – Strada Crişan
Zona 14: B-dul A. I. Cuza – Aleea Textilistului – Strada Tunari – Strada Prelungirea Tunari
Zona 15: B-dul A. I. Cuza – Strada Piaţa Gării – Strada Cireaşov intersecţie cu Strada General Aurel Aldea
Zona 16: Strada Artileriei – Strada Nicolae Iorga – Strada Piaţa Gării
Zona 17: Strada Cireaşov – Strada Profesor Alexe Marin – Aleea Textilistului – Zona industrială
Zona 18: Strada Teiului – Strada Cazărmii
Zona 19: Strada Fundătura Basarabilor – Strada Popa Şapcă – Strada Arcului – Strada Banului
Zona 20: Strada Basarabilor – Staţia de Epurare – Strada Panselelor – Strada Cazărmii
Zona 21: B-dul A. I. Cuza – Aleea Florilor – Strada Basarabilor – Strada Centura Basarabilor
Zona 22: B-dul A. I. Cuza – Strada Arcului – Strada Centura Basarabilor – Strada Arinului
Zona 23: Strada Arcului – Strada Centura Basarabilor – Strada Ştrandului
Zona 24: Strada Constantin Brâncoveanu – Strada Arcului – Strada Mânăstirii – Zona Stadionului “Constructorul”
Zona 25: B-dul A. I. Cuza – Strada Primăverii – Strada Mânăstirii – Strada Arcului
Zona 26: B-dul A. I. Cuza – Aleea Gladiolei – Strada Ecaterina Teodoroiu
Zona 27: Strada Mânăstirii – Strada Izvorului – Strada Banului
Zona 28: Strada Gladiolei – Strada Ecaterina Teodoroiu – Strada Salcâmului
Zona 29: B-dul A. I. Cuza – Strada Crizantemei – Strada Tunari – Strada Ecaterina Teodoroiu
Zona 30: Strada Ecaterina Teodoroiu – Strada Drăgăneşti – Strada Crizantemei – Strada Tunari
Zona 31: B-dul A. I. Cuza (Zona Unităţii Militare) – Strada Artileriei – Strada Tunari
Zona 32: Strada Ecaterina Teodoroiu – Strada Artileriei – Strada Tunari – Calea Ferată – Zona Aluta – Centrul Militar
Zona 33: Strada Drăgăneşti – Strada Depozitelor – Zona Pirelli Tyres
Zona 34: Strada Văilor – Strada Ecaterina Teodoroiu – Strada Milcov – Limită intravilan
Zona 35: Strada Văilor – Strada Ecaterina Teodoroiu – Strada Cuza Vodă
Zona 36: Strada Ecaterina Teodoroiu – Strada Cuza Vodă – Strada Poienii
Zona 37: Strada Salcâmului – Strada Mânăstirii – Strada Plevnei – Strada Cuza Vodă
Zona 38: Strada Plevnei – Strada Mănăstirii – Strada Cuza Vodă – Strada Banului
Zona 39: Strada Banului – Strada Poienii – Strada Milcovului – Strada Mânăstirii
Zona 40: Strada Basarabilor – Strada Banului – Strada Mânăstirii – Strada Milcovului – Limită intravilan

În fapt beneficiul acestui Consiliu obştesc este aducerea la cunoştiinţa edilului slătinean dar şi a directorilor din primărie, ceea ce vrea cetăţeanul, nu planurile şi strategiile avute în vedere de corpul funcţionarilor sau corpul politicienilor. Ideea este bună, dar totuşi sunt sincope în realizarea lui. Sunt zone unde cetăţenii nu sunt interesaţi de dezvoltarea municipiului.Pe când şi în celelalte municipii şi oraşe ale judeţului.

Politica