vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cultura mai aproape de craioveni

În cursa pentru Craiova Capitală Culturală Europeană, asociaţia cu acelaşi nume a dat startul unui proiect de teatru comunitar cu motto-ul „Povestea ta este povestea cartierului tău“. Această iniţiativă a pornit de la ideea de a dezvolta conceptul cultural în cartierele din Craiova, în afara zonei centrale, spaţii culturale şi totodată de a oferi oportunitatea oricărui locuitor al oraşului să se exprime prin manifestări culturale.

Ne dorim să aducem cultura şi arta mai aproape de cetăţenii Craiovei, în comunităţi şi din acest motiv, am împărţit oraşul în 11 microcentre culturale.
Vlad Drăgulescu, preşedintele Asociaţiei Craiova Capitală Culturală Europeană

Astfel, pe parcursul a două weekenduri, vor fi puse în scenă, mai multe spectacole, în care protagoniştii vor fi, chiar locuitorii oraşului. Timp de trei luni de zile, participanţii la proiect au explorat şi s-au documentat cu privire la cele 11 zone ale Craiovei, pentru a cunoaşte oameni, a aduna poveşti şi istorii personale şi pentru a descoperi ce se doreşte a se întâmpla şi dezvolta din acest punct de vedere pe viitor.
Primul spectacol de acest gen a debutat vineri, cu povestea lui „Camy”,inspirat din viaţa reală a lui Carmen Vasilescu, locuitoare în cartierul Lăpuş-Argeş,unde a avut loc prima reprezentaţie a teatrului de tip comunitar. Aceasta a jucat pe scenă alături de actriţele Simona Călin şi Ruxandra Anca Popa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am vrut să creăm ceva prin care poate toţi am trecut măcar o dată în viaţă, situaţia e ficţională, dar replicile sunt reale, scenariul a fost creat de Simona Călin, căreia îi mulţumesc foarte mult.
A spus Carmen Vasilescu

Entuziasm incredibil

Carmen este o tânără de 24 ani, care suferă de tetrapareză spastică, dar trăieşte cu o poftă de viaţă molipsitoare.
Este o fire veselă, în propriul rol pe care l-a jucat, a demonstrat că iubeşte viaţa, îi plac distracţiile şi este o fiinţă sociabilă, cu o viaţă activă pe reţelele de acest fel.

Mai mult, este redactor, scrie articole despre artişti, pentru două site-uri, are o voinţă de fier, deoarece reuşeşte să tasteze cu gura şi nasul pentru că mâinile nu le poate folosi.
Participarea lui Carmen la acest spectacol a venit din dorinţa de ”a arăta că şi noi persoanele cu dizabilităţi, putem face mai multe activităţi, chiar să ne autodepăşim, le multumesc tuturor celor care au făcut posibil ca eu să mă implic în acest proiect”, a spus Carmen Vasilescu.

În perioada 14 – 16 martie vor avea loc încă şase spectacole în celelalte şase microcentre, urmând ca la sfârşitul lunii, toate cele 11 spectacole de teatru comunitar să fie prezentate împreună, într-un Festival de Teatru Comunitar.

Politica