marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă se va opri planificat în 8 mai

 Reactorul 1 al centralei nucleare din Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 8 mai 2022 pentru mentenanţă şi testări.

”SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 1 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată începând cu data de 08.05.2022. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc la ora 11:00. Opririle planificate reprezintă proiecte complexe, iniţiate cu 24 de luni anterior datei planificate, având o echipă de management de proiect, grafic de realizare, planificare de resurse umane şi bugetare corespunzătoare”, precizează Compania de stat Nuclearelectrica, producător de energie care administrează centrala din Cernavodă.

În perioada opririi planificate, se vor efectua activităţi din următoarele programe:

Policlinica Buna Vestire Craiova

– Programul de mentenanţă preventivă;

– Programul de mentenanţă corectivă;

– Programul de inspecţii;

– Programul de testări obligatorii pe perioada opririlor planificate;

– Programul de implementare modificări de proiect.

”Lucrările se vor executa în condiţii de siguranţă pentru personalul centralei, public şi mediul înconjurător, conform procedurilor aprobate utilizate la CNE Cernavodă si cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie împotriva COVID-19”, mai arată compania.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării, scrie News.ro

Compania a realizat anul trecut un profit net de 1,01 miliarde lei, în creştere cu 45,5% faţă de anul 2020 (699,3 miliarde lei). Veniturile din exploatare au crescut cu 28,1%, la 3,2 miliarde lei.

Producţia de energie a scăzut în anul 2021 cu 1,7%, la 10.377 GWh.

Politica