marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Coronavirus: Încă 28 de cazuri cu tulpina UK, identificate în România

Încă 28 de cazuri de infectare cu tulpina UK a coronavirusului au fost identificate în România, astfel că numărul total a ajuns la 164, dintre care 92 au fost confirmate în București, potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, în România au fost confirmate, până în prezent, 164 de cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua variantă UK – linia genetică B.1.1.7.

Cazurile confirmate provin din București (92 de cazuri), județul Timiș (11 cazuri), județul Cluj (9 cazuri), județul Ilfov (6 cazuri), județul Suceava (8 cazuri), județul Botoșani (5 cazuri), județul Vâlcea (4 cazuri), județul Galați (4 cazuri), județul Caraș-Severin (2 cazuri), județul Argeș (2 cazuri), județul Gorj (2 cazuri), județul Covasna (9 cazuri) și din județele Giurgiu, Constanța, Mureș, Hunedoara, Vrancea, Vaslui, Prahova, Brăila, Bihor și Dolj (câte 1 caz).

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cazurile confirmate provin dintr-un total de 499 de secvențieri care au fost raportate, până în prezent, Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, precizează sursa citată.

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) avertizează, în primul raport privind răspândirea tulpinei UK a coronavirusului în țara noastră, că aceasta circulă deja în jumătate din județele țării și „există o probabilitate mare de a cuprinde întreg teritoriul României în viitorul apropiat”.

Politica