luni, aprilie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Drum de acces pentru oameni și mașini, în zona piciorului podului lui Traian din Drobeta-Turnu Severin

În zona piciorului podului lui Traian din Drobeta-Turnu Severin s-au efectuat recent, mai multe lucrări de reamenajare  și crearea unui drum de acces, care să faciliteze accesul auto și pietonal, informează restartnews.ro. Este vorba despre o zonă preferată de pescarii din oraș, care spun că până acum au mai încercat ei să defrișeze.

Potrivit sursei citate, angajații Servciului de Gospodărie și deținuții din Penitenciarul Drobeta au lucrat în ultimele săptămâni pentru defrișarea parapetului, de-a lungul malului Dunării, la îndreptarea drumului și se reamenajează întreaga zonă.

„Am lucrat împreună cu Penitenciarul Drobeta și angajații Serviciului de Gospodărie, am realizat defrișări, îndreptare de drum, a fost vegetație abundentă, de aceea lucrăm în continuare la reamenajarea acestei zone,” a transmis, potrivit restartnews.ro, Cristian Oglindoiu, șeful Serviciului de Godpodărie al Primăriei Drobeta-Turnu Severin.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pe de altă parte, în urma unui parteneriat încheiat între Primăria Drobeta-Turnu Severin și Consiliul Județean Mehedinți, se va moderniza zona istorică a ruinelor Piciorului Podului lui Traian. Proiectul este finanțat din fonduri europene.

„Am efectuat curățarea întregii zone de la Piciorul Podului lui Traian până la Gara de Est și continuăm lucrările. Am primit solicitări din partea cetățenilor și a pescarilor, să intervenim pentru igienizarea acestei zone. Totodată, am demarat lucrări și în zona podului, având în vedere proiectul comun cu Consiliul Județean pentru reamenajarea acestei zone pe fonduri europene, pe care ne pregătim să îl depunem la ADR SUD Vest Oltenia,” a precizat, pentru sursa citată, Marius Screciu, primarul orașului Drobeta-Turnu Severin.

sursa foto: restarnews.ro

Politica