luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Alex Băluță vrea să îi arate lui Rotaru cum se câștigă titlul: „Eu răspund pe teren”

Alex Băluță a jucat ani de zile la CSU Craiova. El a fost martor la declarațiile optimiste ale oltenilor, care mereu visau la titlu, dar nu au reușit să îl câștige. Vara trecută, Mihai Rotaru a vrut să îl readucă pe fotbalist în Bănie, pentru a reface cuplul cu Mitriță. Jucătorul a refuzat și a ales să meargă la FCSB, acolo unde are șanse mult mai mari să fie campion, la finalul acestei ediții de campionat.

Duminică seara, FCSB a învins Sepsi, scor 2-1, iar Alex Băluță a fost unul dintre marcatorii echipei patronate de Gigi Becali. El a avut și o declarație acidă la finalul partidei și le-a dat o replică rivalilor de la Craiova, cărora spune că vrea să le răspundă pe teren, pentru toate comentariile din ultima vreme.

A fost un meci destul de greu având în vedere că miza este enormă. Cred că am făcut un meci foarte bun, așa se întâmplă când jucăm precum o echipă. Suntem montați de la început și nu le-am dat nicio șansă. Am fost foarte organizați, trebuia să ne menținem pe primul loc cu un avantaj destul de mare. Cu siguranță n-a fost o săptămână ușor de digerat (n.r. după eșecul cu Rapid). Pentru noi era important cum vom reacționa, am făcut-o bine. Nu ne-a ieșit nimic în acel meci, dar acum e istorie.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Toată lumea ne-a „vânat”, ne-a criticat foarte mult. Am fost și suntem uniți, iar asta s-a văzut. Mergem încrezători în continuare. Va fi o bătălie frumoasă. Craiova are o echipă valoroasă, a arătat că se poate bate sus. Nu ne interesează ce fac alte echipe. Am văzut că au comentat de noi tot timpul, dar așa se întâmplă la noi. Eu răspund pe teren, așa trebuie să procedeze și colegii mei”, a spus Băluță, la Orange Sport.

spot_img
spot_img

Politica