luni, mai 20, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Polițiștii locali ies în stradă

Sute de polițiști locali ies în stradă, timp de două zile. Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România (FNSUPLR), afiliată la Blocul Național Sindical, va organiza un miting de protest în fața Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în perioada 12-13 martie 2024, începând cu ora 11:00.

Poliţiştii locali solicită respectarea în totalitate a prevederilor legii 155/2010, inclusiv art. 35, lit. B, articol care se referă la încadrarea activităţii în condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii de muncă, potrivit legii. Ei cer de asemenea acordarea de compensaţii pentru efectuarea serviciului zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.

Poliţiştii locali vor, de asemenea, acordarea normei de hrană în mod obligatoriu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

O altă solicitare se referă la modificarea legii în aşa fel încât, dacă în prezent, poliţiile locale au în structura lor un post la o mie de locuitori, aceste posturi incluzând personalul din birouri sau pe cel TESA, pe viitor să existe un poliţist local la o mie de locuitori.

De asemenea, polițiștii cer introducerea în sesiune legislativă a proiectului POCA elaborat de MDLPA, dar și aprobarea proiectului de lege privind statutul polițistului local.

”La începutul lunii decembrie 2023, Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală a demarat o campanie publică pentru a atrage atenția importanței existenței polițiștilor locali în societate. Campania se intitulează #șinoiexistăm!”, se arată în comunicatul FNSUPLR.

Foto: arhivă

spot_img
spot_img

Politica