vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alertă la CSU. Becali e pregătit să încurce super-transferul pregătit de Rotaru

Mihai Rotaru poate să mai facă un super-transfer, în această vară. După ce l-a convins pe Alex Mitriță să se întoarcă în Bănie și să semneze un contract valabil pe trei ani, patronul alb-albaștrilor își dorește să îl repatrieze și pe Alex Băluță. Totuși, CSU Craiova are concurență serioasă în acest sens.

Gigi Becali e gata să intre pe fir și să îi facă o ofertă mult mai bună lui Băluță. Mijlocașul are șanse mai mari să ajungă la Craiova, ținând cont de faptul că suporterii l-ar susține necondiționat, conducerea clubului i-ar face toate poftele, iar el ar avea ocazia să joace, din nou, alături de Mitriță.

FCSB pregătește lotul pentru sezonul viitor, iar Becali ar putea să îl încurce pe Rotaru, în negocierile cu Băluță: „Am înțeles că a plecat la Universitatea Craiova. Și Băluță am înțeles (n.r. pe lângă Mitriță). Nu știu, așa am înțeles. Nu știu despre Băluță. Au trecut vremurile alea, nu vă spun decât atunci când semnez cu cineva. Ce să vă spun acum? Să-mi fac concurență singur? N-am de ce. Eu ce pot să vă spun e că vin doi fundași centrali, un mijlocaș sau doi și un atacant. Asta vă spun sigur”, a declarat Gigi Becali, conform ProSport.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica