sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Prins cu 7 kilograme de cannabis

Un doljean a fost prins de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova cu 7 kilograme de cannabis. Voia să vândă drogurile cu 13.000 de euro. Omul își făcuse plantație.

„Incepând cu vara anului 2022, bărbatul ar fi înființat o cultură outdoor de cannabis, în grădina unei case din mediul rural, cultură pe care ar fi întreținut-o și din care ar fi recoltat și pus în vânzare cannabis, către consumatori din județul Dolj.

În dimineața de 10 aprilie a.c., bărbatul a fost prins în flagrant delict în momentul punerii în vânzare a aproximativ 7 kilograme de cannabis pentru 13.000 de euro. Ulterior, au fost puse în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, toate în județul Dolj, fiind descoperite și ridicate alte 2,2 kilograme de cannabis, un cântar de precizie, cu urme de materie vegetală, precum și două telefoane mobile. Bărbatul a fost condus la audieri, iar, în urma probatoriului administrat, a fost emisă ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, conform IPJ Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astăzi urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.

spot_img
spot_img

Politica