duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Zi liberă în Argentina, pentru ca oamenii să petreacă alături de campioana mondială

Campioana mondială condusă de Lionel Messi s-a întors marți la Buenos Aires. Charterul Aerolineas Argentinas, așteptat de mii de fani la aeroport, a sosit cu aproape șapte ore întârziere, la ora locală 2.23 (cinci ore mai târziu în România), relatează publicațiile Ole și Clarin.

Jucătorii și antrenorii au petrecut intens în Qatar, după victoria cu Franța din finala Cupei Mondiale, și au ajuns la Aeroportul Internațional Doha mai târziu decât era planificat.

Zborul AR1915 a decolat în direcția Roma. Airbusul A330 a fost realimentat în Italia, apoi și-a continuat drumul de 15 ore spre Buenos Aires.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Suficient timp pentru ca proaspăt încoronații campioni mondiali să se pregătească mental pentru celebrările gigantice ale victoriei de acasă.

Aterizarea pe aeroportul Ezeiza, unde, în toiul nopții, au fost prezenți mii de fani, a fost transmisă în direct de posturile de televiziune.

Jucătorii au fost conduși spre o esplanadă pentru a-i saluta pe suporteri, apoi au mers la cantonamentul din incinta federației argentiniene de fotbal.

Ziua de marți a fost declarată zi liberă de guvern, scrie libertatea.ro După ora locală 12.00 (19.00, la București), echipa va merge prin Buenos Aires într-un autocar cu etaj, descoperit. Peste un milion de oameni sunt așteptați la obeliscul din centrul orașului, în Piața Revoluției. Exact acolo unde o mulțime uriașă a celebrat victoria de duminică.

Foto: Facebook

spot_img
spot_img

Politica