sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Copilă de 15 ani, violată și filmată. Filmele au ajuns la mai mulți bărbați

O copilă de 15 ani a fost violată de doi doljeni, iar un altul a filmat cele întâmplate. Au vrut să facă pornografie, iar filmările au ajuns și la alte persoane.
Cei trei bărbați răspund acum în fața legii.

„La data de 28 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat o acțiune în județul Dolj, pentru combaterea faptelor de pornografie infantilă.
Polițiștii au pus în executare trei mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă.
În fapt, doi bărbaţi, din judeţul Dolj, sunt bănuiţi că în luna mai 2022 ar fi violat o persoană vătămată minoră, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptelor, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința. Fapta de viol ar fi fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, fiind înregistrată de către un al treilea bărbat. Materialele pornografice ar fi fost distribuite, ulterior, către alte persoane.
Cei trei bărbaţi au fost conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.”- IPJ Dolj

Cei trei au fost prezentaţi Tribunalului Dolj. Instanța a emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, faţă de doi dintre aceştia şi arest la domiciliu faţă de al treilea bărbat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica