vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Programul de lucru al Poştei Române în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie

Compania Națională Poșta Română anunță programul instituției de stat pentru finalul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie(30 noiembrie – 1 decembrie), adăugând că este posibil ca „trimiterile poștale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulație”.

Instituția informează faptul că în zilele de miercuri, 30 noiembrie și joi, 1 decembrie 2022, toate oficiile poștale din mediul urban și rural vor fi închise.

”Programul anunţat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit cărora ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României, precum și ziua de 1 decembrie – Ziua Națională a României sunt declarate zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează”, se arată în comunicatul poștei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Astfel, programul de lucru al subunităților poștale va fi următorul:

  • Miercuri, 30 noiembrie –  toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise;
  • Joi, 1 decembrie – toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise;
  • Începând de vineri, 2 decembrie – toate subunitățile poştale din mediul urban şi rural vor avea program normal de lucru.

”Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale prezentate în această perioadă să înregistreze timpi mai mari de circulaţie”, mai anunță poșta.

Politica