sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Tradiția i-a adus sfârșitul. Un nuntaș a murit la o petrecere din Gorj

Un tânăr nuntaș în vârstă de 27 de ani, din comuna Crușeț, s-a urcat pe o prăjină de câțiva metri, pe care fusese așezat bradul de nuntă, și a căzut în gol, de la înălțime. Oamenii au chemat ambulanța, iar echipajul ajuns la fața locului a încercat să resusciteze victima, dar fără rezultat. Nuntașul a fost declarat decedat, iar petrecerea a continuat, după cum notează gorjeanul.ro.

La data de 1 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Crușeț, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la înălțime și este inconștientă. La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești și Secției 8 Poliție Rurală Stoina, care au stabilit faptul că un tânăr, de 27 de ani, din comuna Crușeț, în timp ce se afla urcat pe un lemn, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut, iar la impactul cu solul a intrat în stare de inconștiență. De asemenea, la fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care i-a aplicat tânărului manevre de resuscitare, rezultatul fiind negativ. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat Biroul de Presă al IPJ Gorj, conform sursei citate.

Obiceiul de nuntă cu punerea bradului pe o prăjină de câțiva metri este păstrat în anumite sate din judetul Gorj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

foto: gorjonline.ro

spot_img
spot_img

Politica