sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Ingredientul care te ajută să scapi de celulită

Celulita și vergeturile sunt cele mai căutate topice pe Google în ceea ce privește îngrijirea corpului. Toate femeile se întreabă cum să scape de această problemă care aduce multe complexe.

„Cauza principală a celulitei este cea hormonală și fluctuația de greutate. O să vă spun, sunt persoane care fac sport, sport de performanță și totuși au celulită. Ea vine din cauza unui cumul de factori:

– alimentație nesănătoasă,

Policlinica Buna Vestire Craiova

– cauze hormonale

– stres

– poluare.

Celulita face parte din viața noastră. E foarte puțin probabil să nu avem celulită și e foarte important să ne acordăm timpi în plus stabilind exact ce mâncăm, să aducem ceva verde în plus în alimentația noastră, să aducem uleiuri bune care să dreneze partea grasă din depozitele de grăsime și foarte, foarte important e clar să facem mișcare.

La fel de important e să avem parte de masaje, pentru că masajul este ceea ce ne ajută să drenăm surplusul gras și de celulită din zonele cu probleme.

Zonele cu probleme sunt:

– coapsele interne

– coapsele externe

– fesele

– gambele uneori

– brațele, din păcate, care au depozite uneori nejustificate de celulită”, a mai spus Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, Farmacist Formulator, specialist în Formularea și Evaluarea produsului dermato-cosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, pentru DC Medical.

Produsul din bucătărie care te scapă de celulită

„Primul și cel mai important lucru este să facem scrub-uri. Scrub-urile, în funcție de tipul de piele și de zona aplicată o să stimuleze micro-circulația. Stimulând micro-circulația au calitatea de a netezi epiderma, de a stimula colageneza, de a readuce viață acolo unde masăm și facem scrub. Eu recomand să cumpărăm o mănușă de lufă, de la orice supermarket și să aplicăm un polish de corp sau zaț de cafea, să masăm zonele cu probleme astfel încât scrub-ul și masajul să ducă la drenajul respectivelor depozite de celulită sau depozite grase.

După ce am făcut respectivul scrub, e foarte important să dămm active care să ajute la drenarea respectivelor depozite nedorite.  Auto-masajul, acasă, facem duș, facem scrub. Am văzut niște tehnici cu niște instrumente din bucătărie, cu un făcăleț de exemplu. Credeți-mă, rezultatele sunt foarte bune, ca și masajul cu bețe de bambus”, a conchis Ioana Marinescu.

Ingredientul care te scapă de ea. Marinescu: Rezultate foarte rapide și bune

„Celulita nu este neapărat o condiție a persoanelor cu kilograme în plus, ci e o condiție a tuturor persoanelor, chiar persoane foarte slabe, chiar persoane care fac sport care pot să aibă celulită. Celulita are o condiție hormonală și una alimentară și, evident, una sedentară. Dar, în general, pentru că așa cum am spus, sunt și persoane care fac mișcare și pot să aibă celulită, ea ar trebui luată foarte în serios, pentru că în momentul în care lași să se agraveze sau să se permanentizeze depozitele de grăsime și aspectul de coajă de portocală, pielea o să-și revină din ce în ce mai greu. Și atunci, pentru zonele cu celulită, care poate să fie pe coapse, între coapse, pe fese, poate să fie pe brațe, pentru zonele respective e foarte important să folosim produse dedicate, produse care să aibe active care chiar să stimuleze drenajul celulitei.

Recomandarea mea este ca dacă avem timp și dacă putem, să facem măcar de 2 ori pe lună o ședință de masaj la cineva care chiar se pricepe în sensul acesta, pentru că sunt terapeuți foarte pricepuți mai nou, care maseajă aceste zone”, a spus Ioana Marinescu.

„Putem să ne luăm 10 minute seara sau dimineața”

Întrebată dacă sunt eficiente și dacă le folosim noi, acasă, prin auto-masaj, Ioana Marinescu a spus: „absolut da. Este minunat dacă reușim să ne dedicăm câteva minute în fiecare seară sau în fiecare dimineață, dar cred că mai confortabil e seara și să ne auto-masăm. E unul dintre cele mai bune lucruri pe care putem să ni le oferim. Putem să ne luăm 10 minute. Sunt mișcări de drenaj și am văzut că se găsesc tot felul de instrumente cu care poți să te automasezi. Pentru celulită e ok să masezi zonele respective. Dacă facem acest gen de auto-masaj, rezultatele vor fi tare, tare bune”.

Politica