vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Spania și Portugalia au confirmat 250 de cazuri de variola maimuței

Autoritățile sanitare din Spania și Portugalia au anunțat miercuri că au identificat în total 250 de cazuri de variola maimuței, în contextul în care Peninsula Iberică rămâne principalul focar de infecţie, cu majoritatea cazurilor raportate în întreaga lume, relatează Reuters, potrivit News.ro.

Astfel, în Spania numărul acestora a crescut de la 132 la 142, în 24 de ore, în timp ce în Portugalia cazurile au ajuns la 119 de la 100, au precizat autorităţile sanitare naţionale.

Și în Gibraltar a fost confirmat un caz, fiind vorba despre un cetăţean spaniol care lucrează în enclava britanică. Nu este clar dacă persoana respectivă a fost inclusă în bilanțul spaniol.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În Portugalia, autorităţile sanitare au clarificat că toate cazurile confirmate au fost identificate în rândul bărbaţilor, majoritatea cu vârsta sub 40 de ani. Autoritățile spaniole nu au specificat sexul pacienţilor.

Peninsula Iberică şi Marea Britanie sunt zonele cu cele mai multe cazuri raportate de variola maimuţei în afara Africii Centrale şi de Vest, unde boala este endemică.

Cazurile rămân sub urmărire clinică, însă starea tuturor persoanelor infectate este stabilă şi nicio persoană nu a avut nevoie de spitalizare. Focarele de variola maimuței observate în Europa au început cu câteva săptămâni mai devreme decât primele raportări publice ale acestei boli virale, a anunțat directorul biroului regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Hans Kluge, potrivit publicației Politico.

Politica