vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mieii, sacrificați în Piața Chiriac

Autoritățile locale din Craiova au demarat pregătirile pentru amenajarea punctului de sacrificare a mieilor, în Piața Chiriac. Tot acolo va fi și punctul de comercializare. Mieii ar urma să se vândă cu 20 lei/ kg, în viu, dar se estimează că spre sfârșitul perioadei prețul va scădea la 18 lei. Ciobanii spun că îi vor vinde cu 20 lei.

SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL va continua şi în acest an tradiţia amenajării punctului de comercializare şi sacrificare a mieilor din Piaţa Chiriac. Acesta urmează a-şi desfăşura activitatea, ca de obicei, în săptămâna dinaintea Sărbătorii Pascale, pentru a le oferi craiovenilor, şi nu doar lor, posibilitatea de a-şi alege direct de la comercianţi mieii sau iezii pe care îi doresc pentru masa tradiţională de Paşte şi de a sacrifica în condiţii optime animalele achiziţionate de aici”, transmite Primăria Craiova.

Totodată, au fost lansate invitaţii către toate primăriile din judeţul Dolj, dar şi către primării din judeţele limitrofe, pentru a-i informa pe crescătorii de animale că îşi pot vinde mieii sau iezii în Piaţa Chiriac din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Potrivit normativelor europene, sacrificarea animalelor – inclusiv a mieilor şi iezilor de Paşte – se poate realiza numai în abatoare specializate, autorizate sanitar-veterinar pentru schimburi intracomunitare. Punctul de vânzare şi tăiere a mieilor din Piaţa Chiriac urmează să-şi desfăşoare activitatea începând de luni, 18 aprilie, şi până sâmbătă, 23 aprilie 2022, inclusiv, între orele 8-17, funcţionând pe aceleaşi principii ca şi un abator. Vor fi puse la dispoziție spaţii dotate cu apă potabilă caldă şi rece, fiind prevăzut cu toate ustensilele necesare acestor operaţiuni, inclusiv cu asomator şi staţie de sterilizare a cuţitelor.

Sacrificarea se va face doar de măcelari autorizaţi, cu analizele medicale la zi, iar carcasele de miel sau ied vor fi verificate de un medic veterinar, care le va aplica marca de sănătate înainte de a fi înmânate cumpărătorilor. În acest punct de comercializare şi sacrificare vor putea fi vânduţi şi tăiaţi numai miei şi iezi crotaliaţi, ce trebuie să fie însoţiţi de toate documentele sanitar-veterinare impuse de legislaţia în vigoare”, informează autoritățile locale.

Politica