sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aproape 12.000 de copii au fost abuzați anul trecut! Unde au fost cele mai multe cazuri

Aproape 12.000 de copii au fost abuzați anul trecut. Dintre aceștia, peste 1.000 de copii au fost abuzați sexual, potrivit datelor publicate de Autoritatea Națională pentru Drepturile persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANPDCA) pe primele nouă luni ale anului trecut.

„Copiii care au trecut prin situații de abuz se află în risc crescut de sindrom posttraumatic, în care experiența negativă își pune amprenta asupra întregii dezvoltări psiho-sociale a copilului”, spune Gabriela Alexandrescu, președinta organizației Salvați Copiii, într-un comunicat de presă.

Cele mai multe abuzuri, în mediul rural

În total, în primele nouă luni ale anului trecut au fost înregistrate 11.903 cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copiilor. Cele mai multe abuzuri au avut loc în familie: 10.620, conform datelor ANPDCA.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Cele mai multe cazuri de abuz, de orice formă, au fost înregistrate în mediul rural – 6.773, față de 5.130 în mediul urban. Cea mai întâlnită formă de abuz este neglijarea celor mici. Acestea sunt și situațiile în care cei mai mulți copii au fost preluați din familii de direcțiile de asistență socială.

Peste 1.000 de copii au fost abuzați sexual: 128 de băieți și 891 de fete. În 795 de cazuri, instanța a cerut urmărirea penală a agresorului. Peste 700 de copii mai mici de 1 an, neglijați de familie. Statisticile ANPDCA mai arată că 35 de copii au fost abuzați fizic și emoțional la școală, iar 43, de către asistenții maternali la care locuiau. Dintre aceștia din urmă, trei au fost abuzați sexual.

Cei mai mulți minori abuzați (3.320) au între 14 și 17 ani. Aproape 2.900, între 10 și 13 ani. Peste 700 de copii mai mici de 1 an au fost neglijați de familie.

Un centru-pilot Barnhaus va funcționa în București. În contextul acestor date, organizația Salvați Copiii și DGASPC Sector 6 vor dezvolta un centru-pilot Barnhaus în București. Barnhaus înseamnă, în traducere literară, „casă pentru copii”. Acest model presupune colaborarea mai multor instituții, judiciare, sociale și medicale, într-un singur spațiu, practic sub același acoperiș, pentru a asigura copiilor victime ale abuzului serviciile de care au nevoie.

Salvați Copiii estimează că în urma proiectului-pilot, care se va desfășura până în 2023, 100 de copii victime ale abuzului sexual și violenței vor beneficia de serviciile oferite de centru și 500 de copii vor fi ajutați să conștientizeze mai ușor formele de abuz și să le combată.

Politica