vineri, mai 3, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Compania de Apă Olt investește în Balș

Compania de Apă Olt (CAO) desfășoară la acest moment mai multe proiecte de investiții în Balș. Lucrările au loc prin prisma proiectului cu finanțare europeană nerambursabilă „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014-2020”. Conform CAO până în prezent au fost finalizate lucrările de extindere a rețelelor de apă pe străzile Anton Pann și Prelungirea 1 Decembrie, urmând a fi efectuate probele. Totodată, lucrările sunt în plin proces și pe alte două străzi din oraș,

„Până în prezent au fost finalizate lucrările de extindere a rețelelor de apă, urmând a fi făcute primele probe pe străzile: Anton Pann și Prelungirea 1 Decembrie. Tot la extinderea rețelelor de apă se lucrează și pe străzile: Cuza Vodă și Popa Șapcă – Măinești. Facem prezicerea că, se lucrează în condiții de iarnă, este umiditate mare, lucrările sunt complexe și se întind pe toată lungimea străzilor, iar disconfortul auditiv și vizual nu poate fi evitat.În timpul desfășurării acestor lucrări, pot să apară, pe străzile unde se lucrează sau în întreaga zonă, modificări ale turbidității apei sau/și fluctuații de presiune”, au declarat reprezentanții CAO.

Politica