vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Farmaciile din Craiova își dublează profitul în sezonul rece

La fel ca în majoritatea orașelor din țară, alături de sedii de bănci, sau case de pariuri, la fiecare colț de stradă ceva mai populat, răsare cel puțin o farmacie. Dacă primăvara vânzările de vitamine cresc, iar vara în special produsele de îngrijire împotriva razelor solare, odată cu venirea sezonului rece, profitul farmaciilor crește considerabil, oamenii făcându-și din timp stocuri de medicamente pentru răceli și viroze.

Peste 260 de farmacii se regăsesc la acest moment în localitățile din județul Dolj. Dintre acestea peste 130 se află doar în municipiul Craiova. Considerat a fi un domeniu industrial foarte profitabil, Farmacia atrage din ce în ce mai mulți oameni, indiferent că este vorba despre investitori sau studenți și asistenți.

Profitul cel mai mare este de departe realizat în sezonul rece. Stocurile de medicamente cresc iar cererea este și ea cu mult mai mare decât în restul anului. Managerii marilor lanțuri farmaceutice se pregătesc din timp pentru acest aspect.
„Evident, sezonul rece și lunile de iarnă în general, aduc un profit dublu și uneori chiar triplu. Acest lucru nu este valabil doar pentru județul Dolj și nici măcar pentru România. Este un lucru normal care se întâmplă în orice țară din lume. Noi, ca manageri de farmacie sunt responsabili pentru a asigura din timp stocurile de medicamente necesare iarna. Inclusiv producătorii de medicamente sporesc producția, contractele noastre fiind foarte ample și bine puse la punct”, a spus managerul unui lanț farmaceutic din Craiova.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Dacă perspectivele manageriale în domeniul farmaceutic sunt destul de clare și foarte bine puse la punct, din perspectiva unui farmacist lucrurile sunt puțin diferite. Pe lângă faptul că o parte dintre farmaciști se plâng cum că deși sezonul rece aduce profituri, acest lucru nu se observă în ceea ce privește salariul lor, în multe farmacii există anumite target-uri care trebuiesc îndeplinite.

„Structura simplă a unei farmacii este în general compusă dintr-un farmacist diriginte, farmacist și farmaciști asistenți, care de obicei studiază școli postliceale. Apoi, patronul sau deținătorul legal nu trebuie să aibă neapărat legătură cu domeniul. Creșterile de profit în timpul iernii sunt evidente și știute de toată lumea. Asta nu înseamnă că se vede și la salariul nostru. Totodată, există foarte multe farmacii care te obligă să îndeplinești anumite target-uri, pentru care, normal, ești bonusat. Doar că în unele cazuri, din ce am auzit,  dacă nu ai făcut target-ul, acest lucru poate duce la tăieri salariale, depinde de politica internă a farmaciei. Nu cunosc clar pe cineva care să fi pățit asta, dar fiind în domeniu și știind cum sunt lucrurile, cred acest lucru”, a declarat o tânără diriginte de farmacie din Craiova.
Printre viitori farmaciști din Craiova, o parte dintre actualii studenți susțin că principalul motiv pentru care au ales să studieze domeniul este siguranța financiară. Considerată de mulți o facultate mai ușoară decât cea de medicină, Facultatea de Farmacie atrage în continuare destul de mulți studenți.

„Sunt studentă în anul 4 la Facultatea de Farmacie din Craiova. Eu personal am ales acest domeniu pentru că mi-a plăcut dintotdeauna, dar și financiar, normal. Tot ce ține de domeniul sănătății, consider că este cumva efemer, indiferent de alți factori. Cel mai bun exemplu este pandemia de covid, care a sporit câștigurile farmaciilor enorm și toată lumea știe asta. Consider că acest domeniu îmi aduce o siguranță. Sunt conștientă că industria nu este mereu cea mai curată, din ce mai aud și eu, dar atâta timp cât domeniul este unul care îmi place și pe care îl pot gestiona, cred că mă voi descurca. Nivelul salarial știu că diferă de la o farmacie la alta”, a spus o studentă a Facultății de Farmacie din Craiova.

La profitul dublu pe care farmaciile obișnuiesc să-l aibă pe parcursul sezonului rece, cu siguranță contribuie și cetățenii care achiziționează, uneori fără rost, medicamente pentru a-și „completa stocul” de acasă, românii fiind recunoscuți printre cei mai mari consumatori de medicamente fără recomandarea unui medic. Inclusiv farmaciștii sau chiar managerii le recomandă acestora să nu uite că produsele farmaceutice, în general, se iau cu recomandarea avizată a unui medic.

„Deși acest lucru ne sporește profitul, recomandăm tuturor oamenilor să nu exagereze cu consumul de medicamente, mai ales dacă acestea nu sunt recomandate de către un medic. Este cunoscut faptul că românii, ca și alte naționalități, consumă medicamente în exces, de multe ori de capul lor. Consider că este obligația noastră să atenționăm și asupra acestui aspect”, a adăugat managerul unui lanț farmaceutic din Craiova.

Politica