vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Eugen Trică, din nou, antrenor la FCU Craiova

Adrian Mititelu l-a dat afară pe Flavius Stoican și a apelat la antrenorul de casă al clubului pe care îl patronează. Eugen Trică este, oficial, noul tehnician al alb-albaștrilor. Acesta a semnat astăzi și va răspunde de rezultatele trupei din Bănie.
Trică și-a încălcat cuvântul și a acceptat oferta lui Adrian Mititelu, după ce în primăvară spunea că nu va mai antrena la FCU Craiova: „Mă declar fan al acestei echipe, dar cu siguranță nu voi mai antrena această echipă. Nu mă întorc de șapte ori. Este clar și pentru mine, și pentru domnul Mititelu, că nu suntem compatibili”, susținea Eugen Trică, în luna mai.
La acea vreme, Trică era supărat din cauza faptului că fusese demis de Adrian Mititelu, la scurtă vreme după ce a dus echipa în Liga 1. Acesta nu fost singurul motiv, antrenorul era la cea de-a doua astfel de demitere, pentru că FCU Craiova l-a mai îndepărtat și după ce a obținut promovarea în Liga 2.

Politica