vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Laboratorul de Radiologie din cadrul SJU Târgu-Jiu este pregătit pentru orice provocare

Echipa de medici și cadre medicale de la Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, au realizat, de la începutul anului și până în prezent, peste 16.500 de investigații CT, 1.470 investigații RMN, 1.358 osteodensitometrii, 315 mamografii și peste 35.150 de radiografii în regim de urgență și ambulator.

Activitatea Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală este asigurată permanent, inclusiv prin serviciul de gardă și este împărțită între cele două locații (clădirea SJU de pe strada Tudor Vladimirescu și clădirea de pe strada Progresului). Acolo activează 5 medici radiologi specialiști și primari și un medic rezident, asistați de 14 asistenți medicali în sediul de pe strada Tudor Vladimirescu și 7 medici radiologi specialiști și primari asistați de 12 asistenți în locația de pe strada Progresului.

Aceștia și restul angajaților Laboratorului se asigură că pacienții beneficiază de investigațiile de care au nevoie, în deplină siguranță. Cadrele medicale au examinat, în perioada pandemiei, fără să ezite, atât pacienți pozitivi COVID-19, cât și pacienți non-COVID-19.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Radiologia oferă o paletă tot mai largă de aplicații – de la modalități de diagnostic la proceduri intervenționale. Echipa Laboratorului SJU Târgu-Jiu este pregătită de orice provocare, mai ales că medicii care o formează au pregătire profesională complexă și diverse stagii de specializare. Avem o activitate complexă și un volum mare de muncă, dar toți suntem caracterizați de dorința de perfecționare profesională. Numărul pacienților care au nevoie de serviciile acestui laborator este mare și, din păcate, numărul de medici radiologi este destul de mic. În pandemie, am trecut prin etape diferite de dificultate, în special datorită faptului că investigațiile imagistice joacă un rol crucial atât în diagnosticul integrat, cât și în managementul clinic al pneumoniei COVID-19. În contextul epidemiologic actual, ne confruntăm cu un număr foarte mare al pacienților cu insuficiențe respiratorii acute care se adresează preponderent în regim de urgență. Pe de altă parte, impactul pandemiei asupra pacienților cronici a constat în limitarea adresabilității acestora la unitățile spitalicești, la momentul prezentării expunând forme imagistice atipice de boală”, a declarat Dr. Roxana Folcuți, medicul șef al Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală.

Politica