sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Limitatoare de viteză montate în comuna Sâmburești

Edilul comunei Sâmburești, județul Olt, nu a mai stat pe gânduri și a luat decizia montării limitatoarelor de viteză în dreptul trecerilor de pietoni, astfel încât riscul producerii accidentelor rutiere să fie diminuat.

Penru început, obstacolele vor fi amplasate pe strada Principală din localitate, având în vedere că acolo se află parcul, Primăria, școala, farmacia, cabinetul medical și spații comerciale. În ceea ce privește partea de achiziții, valoarea limitatoarelor a fost  suportată de bugetul consiliului local.

„Montăm limitatoare de viteză pe strada Principală. Aerodromul civil reprezentat de centrul comunei Sâmburești își închide porțile pentru coșciugele zburătoare. Copiii care nu conștientizează că viteze de 150 – 180 de kilometri pe oră în localitate sunt aberante, în zone în care se află parc, primărie, școală, farmacie, cabinet medical, spații comerciale, alte utilități ne-au făcut să luăm astfel de măsuri, care costă mult.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Chiar dacă bugetul comunei este pe avarie, pentru că am construit în acest an cele două poduri metalice din Ionicești, peste pârâul Cungra și peste pârâul Sâmburu din fonduri proprii, am hotărât să montăm aceste dispozitive care să asigure un minim de siguranță a cetățeanului în fața pericolului reprezentat de viteză”, a declarat Iulian Preda, potrivit evenimentdeolt.ro.

Primarul a mai spus că limitatorele vor mai fi montate și în satele Stănuleasa, respectiv Mânulești, întrucât și acolo există șoferi vitezomani care pun în pericol viața pietonilor.

„Vom mai monta astfel de dispozitive și în dreptul școlii Sâmburești, în satul Stănuleasa unde anumite persoane din Dănicei confundă drumul public cu circuitul de Formula 1, și în satul Mănulești pentru a evita scoaterea motocicliștilor din rugi cu ștanga! Fac un apel la posesorii de cosciuge zburătoare să se abțină pe teritoriul comunei Sâmburești în a depăși limita bunului simț în circulație. Îi cunosc, pot lua și altfel de măsuri, dar nu doresc să fac pagubă nimănui. Solicit doar respect față de ceilalți locuitori ai comunei!”, a mai transmis primarul Iulian Preda.

Lucrările au început din această săptămâna, după edilul din Sâmburești a preluat modelul Primăriei Brâncoveni, când astfel de limitatoare au fost montate încă de luna trecută.

Politica