vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Tânăr de 26 de ani, rănit în urma unui accident rutier produs în comuna Drăgotești

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a ajuns de urgență la spital, luni seara, rănit în urma unui accident rutier produs în localitatea Drăgotești.

Potrivit oamenilor legii, acesta se afla singur în mașină când a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a izbit de un copac. De asemenea, polițiștii au constatat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat.

„În seara zilei de 13 septembrie a.c., polițiști din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi prin apelul 112, cu privire la  faptul că pe raza localităţii Dragotești s-a produs un accident rutier cu victime.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un tânăr de 26 de ani, din comuna Dragotești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 A, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un copac situat pe partea stângă a sensului de mers.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiindu-i recoltate și probe biologice de sânge.

Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are acest drept suspendat”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Gorj.

Politica