vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Naistul Gheorghe Zamfir va urca pe scena principală la Untold!

Premieră pentru cel mai așteptat festival al anului! Naistul Gheorghe Zamfir va susţine un concert la Festivalul UNTOLD, vineri, 10 septembrie, la Cluj-Napoca. Acesta va urca pe scena principală.

“Maestrul Gheorghe Zamfir, unul dintre cei mai buni naişti ai lumii, urcă în premieră pe scena principală UNTOLD pentru un moment unic. Vineri seară, 10 septembrie, de la 22,30, fanii festivalului vor asculta magia muzicii creată de unul dintre cei mai impresionanţi artişti internaţionali. O legendă a muzicii, cu peste 185 de albume compuse, vândute în 120 de milioane de exemplare, Gheorghe Zamfir are în palmares compoziţii recompensate cu 100 de discuri de aur şi de platină, premii şi distincţii obţinute la nivel mondial. Este primul artist român care a câştigat două discuri de aur în SUA şi care a cântat în timpul mesei private a unui Papă (Ioan Paul al II-lea, în 1988). Intitulat Regele Naiului, Gheorghe Zamfir a colaborat cu muzicieni de top: Andrea Bocelli, Ennio Morricone, André Rieu, Richard Clayderman şi mulţi alţii”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de organizatorii UNTOLD, potrivit EuropaFm.

Gheorghe Zamfir a compus temele din coloanele sonore ale filmelor “Once Upon A Time in America” şi “The Tall Blonde Man with One Black Shoe”, Tarantino folosind interpretarea piesei “Lonely Shepherd” în coloana sonoră a peliculei “Kill Bill”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Una dintre cele mai mari dorinţe ale maestrului este aceea de a pune bazele primei Academii Internaţionale de Nai Gheorghe Zamfir, festivalul UNTOLD fiind implicat în promovarea acestui proiect. Doritorii pot cumpăra cărămizi virtuale din viitoarea clădire a Academiei Internaţionale de Nai Gheorghe Zamfir de pe platforma clapart.com. Cei care le vor achiziţiona îşi vor vedea numele în calitate de fondatori ‘plutind’ în zona Amfiteatrului Academiei cu ajutorul tehnologiei AR (Realitate Augmentată)”, se mai arată în comunicat.

Politica