vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dolj: Număr mare de internați la ATI! O localitate a depășit pragul de 7 infectări cu COVID-19 la mia de locuitori

Situația epidemiologică de astăzi, 07.09.2021, a județului Dolj, conform raportării zilnice a Direcției de Sănătate Publică Dolj se prezintă în felul următor: 25 de persoane infectate cu COVID-19, 107 internați la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova dintre care 100 sunt din Dolj și 22 de pacienți la Spitalul Județean de Urgență dintre care 16 sunt din Dolj.

La nivelul întregului județ situația a luat amploare. Bechetul depășește cu ușurință 7 infectări la mia de locuitori, iar localitatea Bârca se apropie grăbit de 4 infectări la mia de locuitori. Aproape de scenariul roșu sunt și Vârtop și Radovan care prezintă 2,96, respectiv 2,3 infectări la mia de locuitori. În Municipiul Craiova rata de infectare este de 0,77 de persoane la mia de locuitori, iar la nivelul întregului județ este de 0,64, potrivit Prefecturii Dolj.

Numărul pacienților internați la ATI a ajuns la 25, însă doljenii nu sunt prea entuziasmați de vaccin, astfel ieri s-au imunizat 300 de persoane cu doza I și 88 de persoane cu doza a II-a.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica