sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Raită prin viață: Temă de vacanță – recapitulare (2)

„…acei ce compun grosul de flibustieri politici sunt bugetofagii, cumularzii, gheşeftarii de toată mâna… aflaţi pretutindeni, în administraţie, în finanţe, în universităţi, pe jeţurile de miniştri, fizionomii nespecializate, protoplasma de postulanţi care tratează totul cu egală suficienţă,… înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea celor productive, iată răul organic, puterea productivă a naţiei nu poate să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de organizaţie şi de civilizaţie străine, introduse cu grămada în ţara noastră,… iar mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara asta, pentru mită, capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii…” – Mihai Eminescu

Primesc de la scriitorul şi jurnalistul Dan Lupescu:
„Spiritul Voievodului Mihai Viteazul ne cheamă la Ighiu (județul Alba) în zilele de 7-8 august 2021: Festivalul Înfrățirea Olteniei cu Ardealul, ediția a V-a
Organizatori: S.C. Viața la țară S.R.L. – Complex turistic „Terra Park”, Primăria Bârca (Dolj), Primăria Ighiu (Alba), Biblioteca județeană „LUCIAN BLAGA” Alba.
Sâmbătă, 7 august 2021: Seară ardelenească. Moderator: Elena Anghel Coman.
Ora 17-18.30: Mircea Anastasie Borcan – 70 de ani de existență, 40 de ani – chintesență. Dublă lansare de cărți: Viața ca despletire (poeme), respectiv, Iubește-mă, iubindu-mă (eros suav) de Mircea Anastasie Borcan.
Prezintă: prof. Dan Lupescu (critic literar din Craiova).
Recită actrițele Floroian Barb Daniela și Felicia Colda.
Ora 18.30-19.30: cină ardelenească.
Ora 19.30-21.30: Recital de muzică populară românească susținut de Zinaida Bolboceanu, Artist al Poporului din Republica Moldova.
Ora 21.30-23.30: Recital vocal-instrumental susținut de grupul „Desperado” Cluj.
Duminică, 8 august 2021: Seară oltenească
Ora 18.30-19.30: Muzică și dansuri tradiționale prezentate de Ansamblul folcloric din comuna Bârca (Dolj) – coregaf: Marga Chiurtu.
Ora 19.30-21.30: Recital Constantin Lătărețu și taraful său.
Ora 21.30-23.30: Recital Nelu Vlad și formația „Azur”.
Invitat de onoare: Actorul Dorel Vișan.
Ora 23.30: Foc de artificii.

****************************************************************

Policlinica Buna Vestire Craiova

MIRCEA ANASTASIE BORCAN sau Obsesia cuvântului magic …
1. Născut în proximitatea culturii neolitice Cârna, de pe Valea Dunării, cu salba-i de mărgăritare antice conjugate și sub sintagma Gârla Mare, Mircea Anastasie Borcan a purtat, totdeauna, în străfundurile sufletului său, vibrația, pulsurile și impulsurile scânteietoare ale fibrei sale de Om al Sudului, cu temperament solar, dar și cu înfiorări/ izbucniri vulcanice. A poposit apoi la umbra legendară a Carpaților Meridionali, urmărit de tainica ispită a Muntelui, cu obârșii primordiale în Kogaion, sacrul sălaș spiritual al geților. Tocmai de aceea, intuim, după anii copilăriei, ai pubertății și adolescenței – ani ai descifrării artei cititului și scrisului, la școala primară, urmați de aceia ai gimnaziului și ai liceului, în edificiul construit de bunicul poetului Adrian Păunescu tot în vatra natală, a comunei doljene Bârca, Mircea Anastasie Borcan luă în piept, voinicește, apele învolburate din Defileul Jiului, își ranforsă ființa lăuntrică printr-un popas spiritual la Monastirea Lainici, continuă să străbată bezna tuturor celor 48 de tunele feroviare, pentru a adăsta, vreo 20 de ani, în Petroșani, unde se iniție în amfiteatrele Institutului Minier, deveni inginer topo-geodez, coborî cu fervoare în măruntaiele muntelui, trasându-i noi și noi căi de extragere a lignitului și huilei. Erau anii 65-80, ai desprimăvărării intempestive, după obsedantul deceniu stalinist și după înghețul siberian înșurubat strașnic în oasele tuturor românilor. Întregul popor începea să respire în libertate, din ce în ce mai profund, aerul tare și reconfortant al regăsirii demnității naționale, a punctelor cardinale tradiționale din cultură și creație, din toate domeniile. Ani ai descătușării năvalnice:
*ani când savantul Henri Coandă, inventatorul avionului cu reacție, a revenit definitiv în patria natală, lăsând un patrimoniu de peste 250 de invenții, acest tezaur incomensurabil nefiind valorificat nici astăzi, după o jumătate de veac;
*ani când Ana Aslan a lansat celebra sa linie de leacuri magice și cosmetice: GEROVITAL, a înființat, lângă București, la Otopeni, primul institut de gerontologie din lume și a tratat celebrități mondiale precum, Charles de Gaulle (președintele Franței), J. F. Kennedy (președintele S.U.A.), Indira Gandhi (premierul Indiei), Iosip Broz Tito, Nichita Hrușciov, Imelda Marcos, Konrad Adenauer;
*ani când s-au construit unicate precum Transfăgărășanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, marile noduri hidroenergetice de la Porțile de Fier I și Porțile de Fier II, sute de hidrocentrale și termocentrale, sute de uzine și combinate industriale, Centrala de Apă Grea de la Drobeta Turnu Severin și Centrala nuclear-electrică de la Cernavodă, șapte milioane de apartamente din fonduri publice, s-a realizat electrificarea întregii țări;
*anii când a zburat în Cosmos primul român, Dumitru Prunariu, iar patria noastră deținea a patra flotă maritimă din lume și a doua flotă de pescuit oceanic;
*s-au deschis sute de șantiere arheologice, a fost marcată împlinirea a 2050 de ani de la constituirea primului stat dac centralizat, sub sceptrul regelui Burebista;
*prețul pâinii, cel al laptelui și al untului au rămas, în România, neschimbate un sfert de secol;
*învățământul și asistența sanitară erau gratuite;
*chiria, energia electrică și gazele erau simbolice;
*Constanța devenise al doilea port din Europa și al patrulea din lume;*România era a cincea putere mondială în fabricația de tractoare, în producția de ciment și mobilier era clasată tot pe locul al cincilea pe Terra, iar în topul producției de încălțăminte și marochinărie eram pe locul al optulea; *extrăgeam, prelucram și alimentam tezaurul Băncii Naționale cu două tone și jumătate de aur anual;
*eram al patrulea producător mondial de diamante industriale;” (continuăm în Editorialul de marţi spre a lega logic „întâmplări”… deloc întâmplătoare care ni se tot întâmplă în ultimii 33 de ani, ca-ntr-o oglindă a celorlalţi 44 de ani ai vieţii noastre… cu precizarea că Dan Lupescu mi-a fost coleg la filologie, iar Mircea Borcan coleg la liceul din Bârca… prieteni devenind după…

Politica