vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Autoritățile locale din Târgu Jiu, cu gândul la noul an școlar


Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, susține că la finalul lunii august se va face o analiză a unităților de învățământ și a modului în care vor fi primiți copiii. Edilul vrea ca tinerii să aibă cele mai bune condiții, iar în acest weekend și-a îndreptat atenția către creșele din oraș.
„Avem deja mai multe grădinițe și creșe din municipiu pe care le construim de la zero sau le extindem și în cazul cărora lucrările sunt finalizate sau în diverse stadii de execuție. La sfârșitul acestei luni facem o analiză a unităților de învățământ și a modului în care vor primi copiii.  Trebuie să ne adaptăm noilor reguli pentru că această pandemie a schimbat totul. Copiii noștri au avut foarte mult de pierdut în ultimii doi ani și de aceea depunem toate eforturile pentru ca lor să nu le lipsească nimic din ceea ce le este necesar pentru o educație de foarte bună calitate. Nimic nu este mai important decât viitorul lor”, a spus Marcel Romanescu.

Politica