marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Încăierare pe cămp în Olt


Patru bărbați din Olt, cu vârste cuprinse între 21 și 56 de ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale după ce aceștia s-au bătut pe un teren agricol. Incidentul s-ar produs în comuna Vâlcele, iar proprietarul terenului, un bărbat de 40 de ani, a anunțat poliția că doi bărbați ar fi pătruns cu oile pe prorpietatea acestuia.
„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt – Secția 4 Poliție Rurală Coteana au fost sesizați de către un bărbat, de 40 de ani, din comuna Vâlcele, județul Olt, cu privire la faptul că, pe un teren agricol din comuna Vâlcele, proprietate personală, au pătruns cu oile 2 bărbați. 
Cu ocazia deplasării la fața locului a polițistilor, au fost identificați 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 56 de ani, toți din comuna Vâlcele. Din primele verificări, s-a constatat faptul că, în urma unor discuții contradictorii, aceștia s-ar fi lovit reciproc. În urma evenimentului, cele 4 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.  
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _încăierare_ , fiind continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt”, conform Ipj Olt.

Politica