vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Bărbat din Țicleni, rănit după ce a căzut băut de pe bicicletă

Un gorjean în vârstă de 43 de ani din localitatea Țicleni a ajuns la spital, în weekend, după ce a căzut de pe bicicleta pe care o manevra sub influența băuturilor alcoolice.

Momentul accidentării a fost surprins de un tânăr care a sunat imediat la 112. Oamenii legii au ajuns la locul indicat, constatând că bărbatul consumase alcool înainte să plece la drum.

Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„La data de 3 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni au fost sesizaţi prin apelul 112 de un tânăr din localitate, cu privire la faptul că o persoană de sex masculin, în timp ce conducea o bicicletă pe DJ 675 Ţicleni, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni.

Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 43 de ani, din orașul Țicleni, conducea o bicicletă, din direcţia Târgu Cărbunești – Peșteana Jiu, s-a dezechilibrat și a căzut în șanțul de colectare a apelor pluviale aflat pe partea dreaptă a direcției de deplasare, suferind leziuni la nivelul umărului drept.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

În cauză  s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană care se află sub influența alcoolului.

foto: stiri.md

Politica