sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dosar penal pentru un gorjean care deținea ilegal o armă

Un bărbat de 43 de ani din comuna gorjeană Runcu este cercetat penal după ce oamenii legii au depistat că deținea, în mod ilegal, o armă de tir sportiv cu aer comprimat.

Bărbatul ar fi procurat-o din Germania, introducând-o apoi în România cu autocamionul cu care se afla în cursă, scrie gorjeanul.ro.

La data de 03.07.2021 polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea evenimentelor pe linie de arme, ocazie cu care au identificat în flagrant un bărbat de 43 de ani, din comuna Runcu, care deținea, fără drept, în imobilul proprietate personală din municipiul Târgu Jiu, o armă neletală de tir sportiv cu aer comprimat, supusă autorizării, calibru 5,5 mm cu lunetă, 201 diabolouri 5,5 mm și cinci butelii CO2.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Din cercetările efectuate a rezultat faptul ca bărbatul a procurat arma neletală din orașul Munchen, Germania și a introdus-o în România la data de 18.03.2021, cu autocamionul cu care se afla în cursă.

Persoana în cauză nu este autorizată pentru a deține purta, folosi arme și muniții. Arma neletală împreună cu cele 201 diablouri și 5 capsule cu CO2 au fost ridicate de organele de poliție în vederea continuării cercetărilor”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și contrabandă calificată, fapte prevăzute de articolul 342 alin. 2 Cod Penal și articolul 271 din Legea 86 din 2006 privind Codul vamal al României.

foto: gorjeanul.ro

Politica