vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Montini se cere la Craiova! „M-am văzut cu președintele Mihai Rotaru”

Atacantul italian s-a întâlnit cu patronul alb-albaștrilor în vacanța de la Mykonos

Mattia Montini și-a petrecut vacanța pe insula Mykonos alături de Gardoș, Mihăilă, Mitriță, dar și de patronul celor de la CSU Craiova. Vârful italian s-a autopropus la gruparea olteană, potrivit celor de la TelekomSport: „M-am văzut şi cu preşedintele Craiovei, Mihai Rotaru. Craiova este un club din care aş fi onorat dacă aş face parte. Am vorbit cu Rotaru dar nu de mine, în general aşa.. împreună cu ceilalţi jucători de la echipă cu care am fost văzut. Cum ar suna un transfer în Bănie? În România după 3 ani, eu zic că mă cunosc toţi, cine vrea, ştie cum să mă contacteze. Eu aş fi dispus să discut de un posibil transfer, logic”.
Și în iarna lui 2020, Montini se arăta tentat de o aventură în Bănie: „Da, am vorbit cu Mirko Pigliacelli. A fost un zvon că mă doreşte cineva la Craiova, din ce am înţeles mă dorea Piţurcă. Pigliacelli m-a întrebat când vin la Craiova, dar nu este nimic adevărat pentru moment. El este foarte bucuros că a mers Nistor acolo. Pigliacelli mă doreşte acolo, dar ştiu că şi el are probleme la Craiova. Aceste 3 cluburi, FCSB, Craiova şi CFR Cluj, au cele mai bune condiţii”. 
În altă ordine de idei, CSU pare dispusă să renunțe la Ivanov, jucător care mai are un an de contract cu clubul lui Rotaru, dar care nu a mai fost luat în stagiul de pregătire. În presa din Bulgaria, închizătorul a spus că-și caută echipă: „Universitatea Craiova, spre deosebire de alte echipe, are nevoie de mulți jucători, pentru că sunt obiective înalte și se doresc trofee. Cel mai important e campionatul, pentru că n-a mai fost câștigat de 30 de ani și există tensiune, e normal. Asta este diferența între Craiova și celelalte echipe la care am fost.
Am stat un an și jumătate la Craiova, apoi m-am accidentat. O fractură la al cincilea os metatarsian și am lipsit trei luni. După aceea, mi-a fost greu să revin în formă și am ajuns la un acord să fiu împrumutat.
A fost important că am jucat la Voluntari, am revenit în formă, dar, din nefericire, nici aici nu am reușit să joc tot sezonul, pentru că m-am accidentat din nou. De aceea sunt puțin supărat, dar se mai întâmplă. Ultimul meu meci a fost acum 3-4 săptămâni, când m-am accidentat singur. La un duel cu un adversar, nu am călcat bine și meniscul mi-a fost afectat.
Vestea bună este că am reușit să revin acasă și să-i văd pe cei dragi. Încerc să rămân pozitiv. Nu am început încă tratamentul, aștept vești de la medic. Nu am mai fost contactat de nimeni, nici măcar de Craiova. Aștept să mi se încheie împrumutul (n.r – pe 30 iunie), iar apoi voi vedea unde merg. Aștept să mă recuperez, să revin la Craiova și să fiu din nou în formă. Sper să joc din nou și să primesc o ofertă mai bună. Nu contează dacă voi continua la Craiova sau în altă parte. Obiectivul e să mă dezvolt. N-am fost contactat de cluburi din Bulgaria, dar nu prea mi-aș dori să revin în țară, pentru că știu care e situația acolo. Prefer să rămân în străinătate”, a declarat Ivanov, într-un interviu acordat pentru publicația bulgară Sportal.

Politica