sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Târgujienii, gata să-și retrimită copiii la școală în scenariul verde

Cazurile de coronavirus sunt din ce în ce mai puține în Târgu Jiu. La începutul acestei săptămâni, orașul avea o incidență de 1,09. Acest lucru înseamnă că, în scurt timp, târgujienii pot intra în scenariul verde, dacă numărul infectărilor nu crește. Primarul orașului, Marcel Romanescu, a vorbit despre revenirea copiilor în școli și despre responsabilitățile pe care oamenii le au în continuare.

„Copiii noștri se pot întoarce la școală dacă situația va continua în același ritm. Grav afectat de pandemie și de măsurile foarte dure, sistemul educațional își va relua activitatea. Noi, însă, suntem aici și vom depune toate eforturile pentru ca unitățile de învățământ să nu ducă lipsă de nimic! De altfel, avem primele rezultate foarte bune ale unor concursuri școlare, performanțe care ne fac să privim cu optimism spre viitor. Așa cum anticipam, ne îndreptăm cu pași tot mai repezi spre momentul în care vom lăsa în urmă toate relele provocate de această pandemie. Până atunci, să ne bucurăm că la Târgu Jiu lucrurile prind contur, proiectele noastre pentru care avem finanțare sunt în derulare sau urmează să debuteze în scurt timp”, a scris edilul pe Facebook.

Marcel Romanescu a ținut să le mulțumească cetățenilor pentru că au respectat regulile, dar și medicilor pentru că au dus o luptă continuă și încă o fac.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Dacă totul merge bine, nemulțumirile noastre se vor rezuma la disconfortul provocat de lucrări. Este un an al investițiilor masive în toate domeniile, de la infrastructură și până la transportul în comun. Trebuie să vă mulțumesc tuturor pentru seriozitatea cu care ați răspuns apelurilor noastre când a venit vorba de măsurile menite să împiedice răspândirea virusului. Trebuie să mulțumim personalului medical și tuturor celor implicați în această luptă pe care începem să o câștigăm”, a mai scris primarul.

Politica