vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. În acte oficiale, deputatul PSD Cornel Folescu, la fel de sărac și de cocoșat de rate, precum deputatul PNL Dumitru Mărculescu

Dintre cei 4 deputați de Mehedinți, față de deputatul bogătaș de la PNL,   Virgil Popescu, și de deputatul PSD avut, Alin Chirilă, deputatul PSD Cornel Folescu este la fel de sărac precum deputatul PNL Dumitru Mărculescu. Cel puțin așa reiese din actele oficiale, din declarațiile lor de avere, postate pe site-ul Camerei Deputaților. Ca o coincidență, atât Cornel Folescu cât și „Mitică” Mărculescu au sărăcia croită, parcă, pe același calapod: ambii au datorii mari la bănci și ambii dețin doar câte o jumătate de apartament, în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Deputatul PSD Folescu are datorii de peste 120.000 de lei la 2 bănci
Potrivit declarației de avere, deputatul PSD de Mehedinți Cornel Folescu,  fost viceprimar al Severinului, deține un apartament de 48 mp cotă parte ½ în municipiu, și un autoturism Audi A7, an de fabricație 2013. Atât și nimic mai mult. Potrivit documentelor oficiale omul nu are terenuri, nu are depozite bancare, nu are tablouri de valoare sau bijuterii, nu deține acțiuni la firme și  nu a acordat împrumuturi în nume personal. Cu alte cuvinte are doar o jumătate de apartament și o mașină întreagă. În schimb are datorii foarte mari  la bănci. Concret este vorba de două credite în valoare totală de 122.634 de lei: un credit de 88.954 de lei la Raiffeisen Bank contractat în anul 2016 și scadent în anul 2021 și alt credit de 33.580 de lei la BCR contractat în anul 2019 și scadent în anul 2024. Venitul anual încasat de Folescu în calitate de viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin a fost de 146.016 de lei.

Deputatul PNL Mărculescu are și el datorii de 54.200 de lei la 2 bănci
Potrivit declarației de avere, deputatul PNL Dumitru – „Mitică” Mărculescu parcă ar fi „siamez” cu Folescu de la PSD, în ceea ce privește sărăcia. Concret, și Mărculescu deține tot doar o jumătate de apartament în Drobeta Turnu Severin și are datorii tot la 2 bănci. Este vorba de un apartament de 63 mp deținut în cotă parte ½. Tot din documente oficiale reiese că parlamentarul PNL are datorii în cuantum total de 54.200 de lei la două bănci: 37.000 de lei la Cec Bank și 17.200 de lei la Banca Transilvania. Ca și Folescu, Mărculescu nu are terenuri, nu are depozite bancare, nu are tablouri de valoare sau bijuterii, nu deține acțiuni la firme și nu a acordat împrumuturi în nume personal. Singura diferență, dacă se poate spune așa, este că el nu deține nici un fel de autoturism. Mărculescu a încasat un venit anual salarial de 80.662 de lei în calitate de director comercial la SC Secom SA Drobeta Turnu Severin, societate de apă și canalizare aflată în subordinea primăriei din Severin.
În calitate de consilier județean „Mitică” Mărculescu a încasat 9.540 de lei, iar  de la Complexul Energetic Oltenia, unde a deținut pentru o scurtă perioadă  de timp funcția de președinte al Consiliul de Supraveghere, a încasat suma de   2.486 de lei.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica