vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Craiovean mort după o operație de amigdalită. Poliția a deschis dosar penal

Polițiștii de la Investigații Criminale Dolj fac cercetări pentru ucidere din culpă, după ce un craiovean, de 40 ani, a murit la câteva zile după o operație de extirpare a amigdalelor. În timp ce familia spune că i-ar fi fost secționată artera carotidă, medicii afirmă că dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, bărbatul ar fi decedat chiar în timpul operației.

Intervenția chirurgicală a avut loc la o clinică privată din Craiova.Constantin Dincă a fost supus intervenției chirurgicale pe 22 martie. Rudele afirmă că a fost internat doar pentru câteva ore, seara fiind trimis acasă după ce i s-a spus că operația a decurs normal.

Craioveanul nu s-a simțit însă bine. A avut sângerări, iar după 5 zile a ajuns la Spitalul de Urgență din Craiova în stare gravă. A fost investigat la ORL și i s-a montat şi un stent la un vas important pentru a reduce sângerarea, după cum au precizat reprezentanții spitalului. Din păcate, bărbatul a decedat. Rudele spun că i-ar fi fost secționată carotida și au depus plângere la poliție și Colegiul Medicilor. Aceasta pentru că pe certificatul de deces este menționată drept cauză direct a decesului hemoragie internă, iar drept “cauze antecedente” medicul legist a trecut în document “ruptură de arteră carotidă internă stânga”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Bănuiala noastră se confirmă. I-a fost tăiată carodida. De asta a sângerat atât de mult, de asta spunea fratele că erau agitaţi pe lângă el atunci când a fost operat. Dacă recunoşteau ce au făcut şi îl trimiteau imediat la spital si nu acasă, fratele meu acum trăia. Sper să se facă dreptate”, a spus, pentru adevărul.ro, fratele victimei.

Medicul legist nu a putut confirma însă că rupture s-a produs în timpul intervenției chirurgicale la care fusese supus bărbatul.

De altfel, mai mulți medici specialiști au precizat că dacă i-ar fi fost secționată artera carotidă în timpul operației, bărbatul ar fi decedat imediat.

Cazul a ajuns la polițiștii de la Investigații Criminale. 

“La data de 1 aprilie a.c.,  polițiști din cadrul Secției 5 Poliție  Craiova au fost sesizați prin plângere de un bărbat din Craiova, cu privire la faptul că fratele său, de 40 de ani, din aceeași localitate, ar fi decedat ca urmare a nerespectării prevederilor legale ori a măsurilor de prevedere în exercitarea profesiei, de către personalul medical dintr-o clinica privată din Craiova, în perioada în care s-a aflat sub supraveghere medicală, în clinica respectivă. Cel în cauza a decedat la Spitalul de Urgență nr. 1  Craiova în ziua de 1 aprilie a.c. În cauză, polițiștii  au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă iar cercetările au fost preluate de catre polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Dolj, fiind efectuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Craiova. Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului”, au precizat reprezentanții Poliției Dolj.

Politica