vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Bebeluș, abandonat în scara unui bloc într-un scaun de transport auto

Un bebeluș de cinci zile a fost găsit abandonat într-o scară de bloc din Râmnicu Vâlcea.  

O tânără care locuia în blocul respectiv, situat în cartierul Ostroveni, într-o zonă mărginaşă a oraşului, de lângă râul Olt, a găsit nou-născutul într-un scaun pentru transport auto.   

Ea a fost cea care a alertat imediat autorităţile. Micuţa a fost dusă imediat la spital, de unde, cel mai probabil, va fi luată sub protecţia statului, în cazul în care nu sunt găsiţi părinţii sau rudele şi nu se ia o altă decizie, scrie voceavalcii.ro

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Aceştia au solicitat intervenţia unui echipaj de la ambulanţă, nou-născutul fiind transportat la o unitate spitalicească. În urma evaluării medicale, s-a stabilit că este un nou-născut cu vârsta de aproximativ 5 zile, de sex feminin, fără leziuni traumatice vizibile, într-o stare generală bună”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea.   

În aceast caz s-a deschis un dosar de cercetare penală, în cadrul Poliţiei Râmnicu Vâlcea, pentru „rele tratamente aplicate minorului”.   

Ancheta ce se va desfăşura sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea cuprinde activităţi pentru clarificarea situaţiei şi identificarea mamei copilului.

Politica