vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cum să nu renunți niciodată la a-ți dezvolta imaginația

Persoanele pline de imaginație sunt deseori catalogate ca având capul în nori, incapabile de a gândi și a acționa practic. Acest lucru este complet fals. Multe dintre mințile minunate din istoria umanității au fost oameni cu o imaginație fără margini, care erau capabili să vină cu idei la care cei din jur nu s-ar fi gândit nicicum.
Fie că ești sau nu o persoană cu o imaginație bogată, poți apela la una sau la mai multe dintre numeroasele metode de tatonare a gândirii creative.
Poți începe prin a citi; nu statusuri, nu descrieri atașate fotografiilor postate pe rețelele de socializare și nici știri. Cele mai eficiente sunt cărțile. Adevărul este că orice text, ficțiune sau non-ficțiune, oferă o privire în mintea scriitorului, la care tu contribui cu o interpretare unică. Cititul îți deschide perspective ale experiențelor și perspectivelor altor persoane. Afli despre ceea ce au experimentat sau au gândit alți oameni din locuri îndepărtate și ajungi să creezi o lume în care orice este posibil.

Jocurile sunt un alt mod de a-ți dezvolta imaginația. Game designerii sunt persoane foarte creative care reușesc să transmită prin produsul pe care îl aduc în atenția publicului larg dorința de a trece anumite granițe. Înainte de expansiunea pe scară largă a internetului, este posibil ca și jocurile jucate cu un pix și o foaie, precum X și O sau Țomanap să fi activat partea dreaptă a creierului, dar cu atât de multe alternative aflate la doar câteva click-uri distanță în ziua de azi, este destul de dificil să revii la rădăcini. Cea mai ușoară modalitate de a găsi jocurile care ți se potrivesc este să navighezi online, iar algoritmii din spatele motoarelor de căutare îți vor oferi cele mai bune sugestii în funcție de cuvintele cheie introduse anterior și în funcție de aprecierile pe care le-ai făcut. În cazul în care ești un iubitor de carte și cinefil, poți fi direcționat către jocurile cunoscute sub numele de sloturi, deoarece toate sunt tematice, iar inspirația lor provine din filme și cărți. Dacă totuși nu ai văzut niciodată Star Trek și nu ești pregătit acum pentru toate cele trei părți, poți încerca slotul Star Trek Next Generation și obții astfel un fel de introducere în trilogie.
În timpul zilei, când ai puțin timp liber, încearcă visarea cu ochii deschiși. Pauza poate fi făcută în mod deliberat sau nu. Dacă ești blocat în trafic, evită să te enervezi sau să te îngrijorezi și observă în schimb lucrurile din jur și lasă-ți mintea să rătăcească. Tot felul de întrebări îți pot trece prin cap atunci când visezi cu ochii deschiși. Cum este cu adevărat viața unui polițist din trafic? Simt plantele durere? Există un univers paralel? Te poți amuza speculând asupra acestor aspecte și în scurt timp poate deveni un obicei. Visarea cu ochii deschiși poate genera într-o zi o idee pentru o carte sau pentru un produs nou care să aducă schimbări majore în viața ta și a celorlalți.
Ca ideile să se aglomereze în mintea ta, ai nevoie să împărtășești gânduri cu alte persoane. Indiferent de circumstanțele și de contextul în care te afli, încearcă să socializezi cât mai mult. „Nu știi niciodată de unde sare iepurele” și cum o propoziție aparent banală poate duce la crearea unui concept deosebit. Găsești o nouă întrebuințare pentru un obiect relativ vechi sau în sfârșit îți dai seama ce tatuaj ai vrea să ai.
Nu te abține de la a pune întrebări. Ia-ți totuși timp ca să le formulezi corect și aventurează-te în căutarea de răspunsuri. Fă colecție de opinii și lasă-te surprins de ceea ce ție nu ți-a trecut prin minte. În același mod în care culegi idei, împărtășește-le pe cele proprii cu oricine se află în anturajul tău și pare deschis să le asculte. Doar astfel poți obține feedback și ajungi să te concentrezi într-o anumită direcție, urmărind o linie de gândire promițătoare.

Toate modalitățile menționate te țin oarecum cu picioarele ancorate în realitate, dar descoperirea și depășirea granițelor imaginației e un proces care necesită uneori și o deconectare completă de lumea exterioară. Acest lucru este posibil prin meditație, care te ajută să îți reîncarci mintea, corpul și spiritul.
Imaginația are nevoie doar de un impuls pentru a se extinde până la infinit. Găsește cea mai bună modalitate prin care să trimiți acel impuls către acest spațiu complex al creierului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica