joi, mai 2, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Reghe sau Șumi la Craiova? Ce spun conducătorii oltenilor!

Cum a reacționat antrenorul când a fost întrebat: „Mergi la Craiova?”

Antrenorii pe care-i râvnesc suporterii Universității Craiova sunt liberi de contract. În vreme ce echipa olteană, cu Corneliu Papură la cârmă, are prestații modeste, dovadă faptul că de trei meciuri nu a mai marcat.

Marius Șumudică s-a despărțit de Gaziantep, dar a declarat că vrea să se odihnească, deși, în trecut, în repetate rânduri s-a autopropus în Bănie. Ultima dată în decembrie a spus că vrea să-i conducă pe olteni: Eu nu am avut șansa să am pe mână o echipă mare. Eu mi-aș dori să lucrez la o echipă cum e CFR Cluj sau Universitatea Craiova, acolo unde ai toate condițiile. Eu nu mă autopropun, dar am 49 de ani și mi-aș dori să mai fac ceva din punct de vedere al performanței. La mine banii sunt pe planul doi. Eu nu am avut nicio discuție cu CFR Cluj și nu am fost căutat de acolo, ci am fost întrebat dacă aș veni la CFR Cluj. Eu am înțeles că au bătut palma cu Mutu. Le doresc bafta și să dea Dumnezeu să facă performanță. Eu mai am 5 luni de contract, o să le respect și să vedem ce se va întâmpla”, a spus Marius Șumudică pentru ProSport LIVE.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Ieri însă cel mai vehiculat nume ca succesor al lui Papură a fost Laurențiu Reghecampf. Fost antrenor în Bănie, pe vremea în care frații Costea mâncau papanași înainte de meciurile oficiale, Reghe s-a despărțit de Al Wasl si a aterizat pe Otopeni. Întrebat de presa bucureșteană Mergi la Craiova?, antrenorul a zâmbit parcă complice, dar nu a furnizat niciun răspuns.

La gsp live, Mitică Dragomir a dat de înțeles că Reghecampf e alesul, cel puțin al lui Andrici: „Reghecampf fusese instalat la Universitatea prin octombrie, apoi a picat totul a doua zi. Îl alesese celălalt acționar, Adrian Andrici, nu Mihai Rotaru. Oricum, dacă nu-și va găsi ceva foarte bun în străinătate, Reghe o să accepte oferta Craiovei”.

Prima reacție a unui oficial al Craiovei a oferit-o Marcel Popescu la Prosport Live. Managerul clubului lui Rotaru apreciază că cei doi nu ar veni cu „patimă”.

„Șumi și Reghe sunt antrenori interesanți. Nu știu care e mai aproape de Craiova, că nu știu unde au domiciliu. Cred că pe niciunul nu îl leagă ceva de Universitatea Craiova, iar ăsta e un club la care trebuie să mergi cu patimă. Ei au patimă pentru meserie. Nu ne grăbim să facem o schimbare. Discutăm lucrurile astea peste o lună, în funcție de rezultate. Nouă ne trebuie liniște acum”, a spus Marcel Popescu.

Politica