sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Cel mai vechi viceprimar din județ, răpus de Covid-19

Liviu Domozină, viceprimar al comunei Ianca de 30 de ani, s-a stins din viață în urma contractării virusului SARS-COV-2. El era nepotului lui Sebastian Domozină, marele comentator al sportului românesc. Bărbatul în vârstă de 63 a fost transportat la un spital din București, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. La doar o săptămână după ce a fost internat, a pierdut lupta cu viața. Având în vederea că acesta suferea de diabet, starea sa de sănătate s-a agravat rapid, scrie olt-alert.ro. Printre cei care îl regretă cel mai mult se numără chiar primarul din Ianca, Mirel Pascu.

„Îmi pare nespus de rău. Liviu lucra de o viață cu mine, de 30 de ani. Am făcut multe lucruri bune împreună. Dumnezeu să-l ierte”, a declarat primarul comunei. Vestea tristă i-a emoționat profund pe prieteni și pe colegii din partid, astfel că mesajele de condoleanțe nu au încetat să apară pe rețelele sociale.

„După o viață dedicată administrației locale și învățământului, viceprimarul comunei Ianca, Liviu Domozină, a plecat dintre noi. Sincere condoleanțe familiei! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul de Olt, Marius Iancu. Viceprimarul din Ianca ocupa această funcție publică din 1990, având cea mai longevivă activitate de vice, neîntreruptă. De asemenea, numele său a fost cunoscut oltenilor prin prisma faptului că Sebastian Domozină, marele comentator al sportului românesc, era unchiul său.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Andreea TIGOIANU

Politica