sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Alimente și echipamente medicale de la Arhiepiscopia Craiova pentru Spitalul de Boli Infecțioase ,,Victor Babeș”

În contextul pandemic actual, Arhiepiscopia Craiovei vine în sprijinul Spitalului de Boli Infecțioase ,,Victor Babeș” atât cu alimente pentru pacienți, cât și cu echipamente medicale pentru personalul din spital. Astfel, prin Sectorul Social, Filantropic şi Misionar şi prin Asociaţia Vasiliada, s-au donat în această perioadă aproximativ 2 tone de alimente şi 500 litri de lapte, în cadrul campaniei caritabile “Dragostea nu cade niciodată”, potrivit unui comunicat emis de Arhiepiscopia Craiovei.

“În vremurile acestea deosebit de grele prin care trecem, unde suferinţa deseori depăşeşte puterea noastră de înţelegere şi de suportare, avem nevoie de multă solidaritate şi de multă frăţietate. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne învaţă să venim în sprijinul celui care se află în neputinţă şi în încercarea vieţii. De asemenea, citim în Sfânta Scriptură că trebuie să facem lucrul lui Dumnezeu atât cât este posibil. Având în vedere această situaţie dificilă, noi ne-am gândit întotdeauna la cei care sunt în spitale, la casele lor, bolnavi, care suferă mai ales de acest virus atât de greu. Sfatul şi gândul nostru se îndreaptă totodată şi către cei care sunt sănătoşi, ca toţi să respecte cu seriozitate recomandările medicilor, pentru că este pentru binele lor şi pentru familiile lor. Apoi, în Biserică noi ne rugăm întotdeauna ca Dumnezeu să îndeplinească cererile celor care au trebuinţă de ajutor. Tot ajutorul vine numai de la Dumnezeu”, transmite Părintele Mitropolit Irineu.

Nu este prima donația către Spitalul ,,Victor Babeș”. În luna martie, instituția a donat un aparat necesar tratării pacienţilor infectaţi cu virusul Covid-19. Reprezentanții Sectorului Social țin legătura în permanență cu managerii spitalelor, pentru a afla cum pot sprijini unitățile medicale în această perioadă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

“Este nevoie de ajutorul nostru! Vom continua să sprijinim pe aceşti confraţi ai noştri, cu rugăciunea în primul rând, pentru că numai Bunul Dumnezeu ne ajută să scăpăm de acest virus, şi apoi cu cele ce au nevoie cadrele medicale pentru desfăşurarea activităţii, pe bolnavii de la Terapie Intensivă, din saloane şi care aşteaptă să se vindece de această maladie şi apoi să se integreze în viaţa de zi cu zi. Sperăm ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să trecem peste aceste praguri ale vieţii, pentru că Dumnezeu nu ne-a uitat niciodată. Ne rugăm Bunului Dumnezeu ca toţi să fie bine, ca toţi să fie sănătoşi”, a adăugat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu.

Andreea TIGOIANU

Politica