duminică, mai 19, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

FCU Craiova îndeplinește condițiile pentru a juca pe Oblemenco!

Echipa lui Vasilică poate intra nestingherită în templul fotbalului craiovean

FCU Craiova a bătut Filiași și s-a calificat în 16-imile de finală ale Cupei României, unde va întâlni gruparea ASU Poli Timișoara, cea cu care, de altfel, a remizat alb în ultima rundă a campionatului. „Jocurile din şaisprezecimile, optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent”, spune regulamentul. Cum bănățenii erau anul trecut în B, iar craiovenii în C, rezultă că partida se va juca pe terenul alb-albaștrilor. În această fază a întrecerii knock-out, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local, oricine poate închiria stadionul Oblemenco.
În această fază a întrecerii puteau fi împerecheate cele două grupări din Bănie, duel ce nu era dorit de Adrian Mititelu: „Ar fi interesant un duel cu cealaltă echipă din Craiova în Cupa României, dar nu ne dorim. Ei sunt deocamdată o echipă puternică și nu ne comparăm noi cu ei, dar la anul cred că ne vom putea compara. Nu e ceva rău că în Craiova este o altă echipă, dar să nu se mai folosească de numele și de istoria noastră. Ei au intrat pe ușa din dos și se folosesc de istoria noastră. Este urât”.
Nu este exclus ca noul conducător al clubului, Adrian Mititelu junior, să decidă că nu are rost să plătească o chirie de aproape 10.000 de euro, pentru un meci fără spectatori pe „Oblemenco”, în care nu ar avea sprijinul Peluzei Sud 97.
CSU Craiova va evolua pe terenul celor de la Progresul Spartac București. Meciurile sunt programate în jurul datei de 28 noiembrie.

Meciurile din 16-imi:
Farul Constanța – Academica Clinceni
Dinamo București – FC Viitorul
Turris-Oltul Turnu Măgurele – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe
Gloria Buzău – FCSB
Hușana Huși – Universitatea Cluj
Chindia Târgoviște – FC Hermannstadt
Poli Iași – CFR Cluj
FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș
Ceahlăul Piatra Neamț – Petrolul Ploiești
Concordia Chiajna – FC Botoșani
Ripensia Timișoara – Astra Giurgiu
Progresul Spartac București – CSU Craiova
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Argeș
CS Sânmartin – Dunărea Călărași
FCU Craiova – ASU Poli Timișoara
Csikszereda – UTA Arad

Policlinica Buna Vestire Craiova
spot_img
spot_img

Politica