sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

ANM: Frigul se instalează în toată ţara

Meteorologii anunță că și joi mai avem parte de o zi cu temperaturi plăcute, pentru că de vineri frigul se instalează în toată ţara. Temperaturile vor scădea accentuat,cu 10 grde mai puţin, iar în zona montană se vor semnala precipitaţii mixte. În celelalte regiuni va ploua pe arii extinse.

Potrivit ANM, joi, 29 octombrie, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori peste mediile multianuale ale perioadei în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi slabe, ziua pe arii restrânse în regiunile sud-estice, iar spre seară şi noaptea, local în cele nord-vestice şi centrale şi izolat în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană înaltă şi în sud-vest, mai ales în cursul nopţii. Temperaturile maxime, uşor mai scăzute decât în ziua precedentă în regiunile intracarpatice, se vor încadra între 14 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 13 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă.

Vineri, 30 octombrie, vremea se va răci accentuat, astfel că, în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor apropia de cele normale pentru sfârşitul lunii octombrie. Cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii extinse în majoritatea zonelor; în jumătatea de est ploile vor fi mai frecvente în cursul zilei şi spre sfârşitul intervalului, iar în regiunile intracarpatice aria ploilor va fi în extindere seara şi noaptea. Local se vor acumula cantităţi de apă de peste 15…25 l/mp.   În zona montană, la peste 1500 m altitudine, ziua vor fi precipitaţii mixte, iar noaptea vor predomina ninsorile. Vântul va sufla tare la munte, cu rafale de 80…90 km/h pe creste, dar se va intensifica local şi temporar şi în celelalte zone, cu viteze mai mari, în general de 55…60 km/h, în sudul Banatului şi în Oltenia. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 17 grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade. Dimineaţa şi noaptea pe spaţii mici se va forma ceaţă.  

Policlinica Buna Vestire Craiova

Sâmbătă se face şi mai frig. Valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât în mod obişnuit la această dată în jumătatea de est a ţării şi apropiată de normal în rest, astfel că maximele se vor încadra între 8 şi 14 grade, uşor mai ridicate în extremitatea de sud-vest, până la 16…17 grade. În regiunile est-nord-estice înnorările şi ploile vor fi persistente, iar în jumătatea de sud cerul va fi noros pe parcursul zilei, când va ploua pe arii relativ extinse; în restul timpului şi al teritoriului, cerul va fi variabil.   Izolat se vor acumula cantităţi de apă mai însemnate. În zona montană, în special la altitudini de peste 1400 m în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor predomina ninsorile. Vântul va continua să sufle tare la munte, cu rafale de peste 80…90 km/h pe creste şi va avea intensificări locale şi temporare şi în celelalte zone, în medie cu viteze de 50…55 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 şi 7 grade. Pe spaţii mici dimineaţa şi cu caracter local în cursul nopţii se va forma ceaţă.

Politica