vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Raită prin viață: Ştefan cel Mare şi comunismul

Eminescu: „Naţiunea noastră, neamul nevoii!”

Într-un editorial mai vechi (nu ştiu cum se întâmplă, dar ţin minte tot ce-am scris în viaţa asta), la redactare am ratat „poanta” finală (nu Ponta, deşi l-am ratat şi pe el, cu fotbalul şi Mitică Dragomir, atunci), aceea cu scrierea cuvântului noştri la fel ca a cuvântului albaştri, dar, zicea lingvistul lui Alex Ştefănescu, nu se scrie cu un “i”, nici măcar cu doi de “i”, ci cu trei de “i”! Ideea poantei e ca în bancul ăla, cu cel care, băgat, pe şleau, în „aia a mă-sii (cu subiect şi predicat, cum zic politicienii), zice cu seninătate că n-a înţeles aluzia, iar în editorialul meu de atunci, “aluzia” era despre vorbirea şi cunoaşterea limbii române. Am constatat, nu numai eu, că la noi, chiar cunosc limba română politicienii noştri (unii) dar, din interese politice, nu o vorbesc corect, folosind, ori limba de lemn, ori păsăreasca (Doamne, ce mă mai distram în liceu când începeau fetele să vorbească „păsăreasca”!), pentru ca nimeni să nu înţeleagă nimic, şi, doi, când sunt în exerciţiul funcţiunii (politicienii), nu ştiu nici pic de „armetică”, altfel de unde dracu scot ei cifrele alea care arată cât de bine o s-o ducem după ce ne dau cu o mână şi ne iau cu două, chiar şi pielea de pe noi, sau ne pun să plătim până şi apa de ploaie (nu glumesc cu apa de ploaie, la Craiova s-a plătit şi se va mai plăti, conform unei mai vechi Hotărâri de Consiliu Local)?
Încerc o abordare glumeaţă a editorialului de azi, pentru a atenua durerea provocată de constatarea, permanent deja, că avem politicieni „de nimic”, interesaţi doar de bunul mers al vieţii lor, şi al alor lor, în prezent şi în viitor, în vecii vecilor, Amin! Nu le pasă deloc că, după ce de ani de zile ne-am luat lumea în cap să nu murim de foame în „săraca ţară bogată”, în loc să ne gândim la treburi importante, cum ar fi această pacoste universală numită Pandemie, care ne omoară pe capete, ne ţinem de nimicuri personale „penale”, măcar istoric, de genul antisemitismului prezidenţial, distrugerea „Statului” – de drept ori/şi paralel, distrugerea justiţiei şi economiei, distrugerea valorii, credibilităţii, şi existenţei poporului şi ţării, transformându-l în popor de sclavi ai vieţii și ai morţii, sau, cum bine zice Eminescu: „Naţiunea noastră, neamul nevoii!”, aducerea în derizoriu a ideii de Credinţă (vezi ridicolul cu Catedrala Mântuirii neamului şi Centenarul, „sărbătorile religioase”, devenite prilej de miştocăreală a credinţei, etc.), umilirea pensionarilor spre răsfățul „specialilor”.
Mircea Snegur (primul preşedinte al Republicii Moldova, fratele moldovean, acum rus) zicea să ne ţinem de neamuri, dorinţă utopică, dar neamul nostru cel românesc se ţine de bancuri (cred că doar la noi există noţiunea “banc”), de fapt iubiţii noştri „reprezentanţi” aleşi de noi, în loc să folosească „rotativa”, şi alte „unelte” politice pentru o altă „reîntregire”, adică aducerea Moldovei în matca ei firească, România. Ratăm, din prostie şi interese personale, fiindcă avem politicieni mici, „pitici politic”, vorba domnului Nicolae Manolescu, o oportunitate istorică (scuze), care nu ştim când se va mai ivi. „Ţineţi minte cuvintele lui Ştefan, care v-a fost baci până la adânci bătrâneţe… că Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor voştri ş-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor…”, zice „testamentul lui Ştefan cel Mare”.
Trebuie ştiut că el este o clasică invenţie cărturărească, adică o utopie, începută de Grigore Ureche (cronicarul-boier instruit, deţinând funcţii politice importante), şi desăvârşită de Barbu Ştefănescu Delavrancea (scriitor cu vocaţia perceperii evenimentelor politice şi culturale în cele mai profunde sensuri ale acestora; lansat în politică, ajunge primar al capitalei – să nu-l comparaţi cu Firea, cea ce nu se (dă) dusă de la primărie). Însă aceste utopii ale neamului care, nu doar „de la Râm se trage”, vorba aceluiaşi mare cronicar, ci din adâncul Istoriei, sunt preluate de comuniştii (de ieri şi de azi) doar spre proprie folosinţă întru activitatea politică.
Comitetul de Stat al Planificării (C.S.P.), înfiinţat prin Decretul 738/1969, era organul central al administraţiei de stat, care asigura înfăptuirea unitară a politicii partidului şi statului (deci a Ţării) în domeniul planificării economico-sociale. C.S.P. coordona toată activitatea de planificare a economiei naţionale, precum şi echilibrul material, financiar, valutar şi monetar al planului de stat. Partea interesantă este că, între ’69 şi ’89, prin acest C.S.P. s-a reuşit aducerea civilizaţiei în România, care era la stadiul de feudalism, şi realizarea unor obiective economice măreţe, nu dau exemple, că se ştiu. Împânzită de comunişti şi urmaşi ai acestora, „politica pe persoane fizice” a preluat C.S.P-ul comunist spre a schimba destinul României, folosindu-l însă în politică, nu în economie, unde ar fi posibile ceva – ceva „succesuri” prin manipularea deşteaptă a realităţii, specifică vechiului sistem.
Vrem – nu vrem, trebuie să recunoaştem că ne-am lepădat de comunism, dar nu de comunişti şi de metehnele/apucăturile lor. Parafrazându-l pe Ştefan cel Mare, ţineţi minte cuvintele lui Traian Băsescu, care ne-a fost preşedinte atâţia ani, adresate lui Adrian Năstase: „Ce păcat de poporul ăsta că trebuie să aleagă între doi comunişti!”. Ce să facem dacă n-avem altceva, alegem din ce avem, căci comunismul, la noi, se pare, nu e din import, s-a înrădăcinat pe pământul ăsta ca pirul, şi nimic nu-l poate desţeleni. Nici măcar Casa regală, nici măcar Biserica, ambele înscrise în P.C.R., fantoma care bântuie România, mai dihai decât până în `89.

***
Ziceri (ale politicienilor) din trecutul recent:
Elena Udrea: Străinii se pregătesc să cumpere tot terenul agricol din România.
Liviu Dragnea: Eu nu sunt de acord să punem impozit şi pe credinţă.
Dumitru Dragomir: Aş fi foarte prost diplomat să mă apuc acum să vorbesc urât despre domnul Ponta sau Dragnea. Îi felicit pentru cum au lucrat. (…) din cei unsprezece, au fost şase curve.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica