Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Raită prin viață. Din nou despre prostie și prostire, revoluții nesănătoase, maladia Carre, Covid 19 și alți viruși

Publicat

pe

„Tovarăşi, zicea tovarăşu, să gândim cu capetele noastre”.

Am starea asta de furie în a spune adevăruri de când am început să mă uit în urmă pentru a scrie, în sfârşit, eu, poetul, romanul început acum zeci de ani, pen că, vorba unui lider de sindicat, dacă mă uit înainte nu prea mai am ce să văd, nici timp să văd nevăzutul, şi-mi amintesc, cu nostalgie, dar şi cu ură umană, de versurile şi melodia cantautorului George Nicolescu, nevăzătorul care-a văzut ce noi n-aveam timp, ori n-aveam vrerea să vedem: ,,După-atâtea grozăvii care mai sunt/ Şi-naintea celor ce vor fi/ Noi cei simpli Şi cei buni de pe pământ/ Vrem o altă ordine de zi.//…Viaţa noastră unde e?/ Viaţa noastră ce-aţi făcut cu ea?//…” Da, Viaţa noastră unde e? Că-n toate Constituţiile ne-aţi garantat dreptul la ea dar n-aţi avut grijă decât de-a voastră. Dar viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea? Să ne mutăm în altă ţară? Ne-am mutat, şi noi, şi copiii noştri. Şi v-a rămas ţara numai vouă. Şi, când ne-ntoarcem să murim un pic, nici gropi în cimitire nu ne-aţi mai oprit, le-aţi luat voi pe toate, şi ne trimiteţi să ne-ngropăm pe câmp. Când fiica mea şi-a-nceput viaţa ei, în altă ţară, că-n ţara ei nu s-a putut, devenise a voastră, cei care vorbiţi despre totalitarismul comunist, în totalitate, cei care-au primit-o, englezii, după ce i-au dat un loc de muncă, i-au dat şi bursă pentru facultate şi, după plata taxelor şcolare, i-au mai rămas ei, încă din primul an, vreo 10.000 de lire. Crezând că e o greşeală l-a întrebat pe decan care, fin zâmbind, i-a spus: „Alexandra, ăştia sunt banii tăi, să duci o viaţă decentă ca studentă”. Altă ţară, tovarăşi! Şi mi-am adus aminte că, mică fiind, tot auzind cuvintele „la ţară” şi „ţară”, întreabă: „tati, noi avem ţară”. Nu mai ştiu ce i-am răspuns, cum nu mai ştiu ce i-am răspuns când, după încercări de a-şi găsi de lucru în ţară, ne-a spus: „mi-am găsit de lucru în Anglia, dar firma mi-a zis să vă arăt contractul, încheiat după un concurs online, altfel, fără acordul vostru e nul”. Altă ţară domnilor, nu „ţara lui Papură vodă”.

Toată istoria am trăit sub ocupaţii (romani, huni, avari, nemţi, ruşi), dar cea mai tragică ocupaţie e cea românească de după „revoluţia mincinoasă”, nesănătoasă, din `89, care, mie, participant direct dar fără „certificat de revoluţionar” (voi povesti curând ceva din ale timpuri „de prostire a prostimii”, de toţi şi toate de atunci).
Să trecem de clipa asta de romantism în veac barbar (e titlul uneia din cărţile mele) şi să revenim la „câinii” noştri de fiecare zi, care trăiesc bezmetic, vulgar, în haite politice, asemeni patrupezilor prieteni ai omului. Spuneam că, de obicei, jigodia (boala Carre), este o boală pe care o contractează câinii. Cel care a luat-o are puţine şanse să scape. Una dintre metodele nemedicale la care recurg unii stăpâni ai câinilor bolnavi de jigodie este atingerea unui fier înroşit de botul animalului. Dacă nici asta nu-i opreşte tremurăturile generate de boală, câinele îşi dă ultima suflare. Cam aşa se întâmplă acum în politica noastră, care colcăie de „bolnavi de boala Carre – jigodia”, aflaţi în campanie electorală mascată; personajele se află în stadiul de dinainte de aplicare a fierului înroşit, tratament pe care, sincer, nu ştiu cine li-l poate aplica, poate „prostimea prostită”, bazinul lor electoral de la revoluţia de pomină până azi şi-n vecii vecilor… că prostia e veşnică.
Apropierea alegerilor (locale şi parlamentare) i-a băgat în fibrilaţie pe trepăduşii aflaţi în opoziţie dar şi la putere (în parlament, ccr, justiţia „paradită” de pensii şi salarii nesimţite, administraţia ţării şi celelalte instituţii, la fel, „paradite” pe termen lung), care de teamă că nu mai pupă în legislatura viitoare încă un post călduţ şi plătit din banii publici, başca învârtelile aferente, nu mai au nici un fel de frică, nici un fel de ruşine, aceşti haplea moderni vor mai umbla mult şi bine cocoşaţi de povara greutăţii funcţiei şi a conturilor, au întrecut azi măsura. Partea proastă, dar şi tragică (prostia e o tragedie pentru regnul uman), e că „marele mut” votant nu înţelege mare lucru (e şi greu de înțeles „fenomenul de clan”) şi aplaudă cu entuziasm deşănţarea penală. Amân pentru altădată, din respect pentru lumea animală, explicaţiile specialiştilor privind „jigodia”, ca boală a acestui început de mileniu.

Continue Reading