vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primul contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” s-a semnat astăzi

Compania de Apă Oltenia a semnat, astăzi, 17.06.2020, primul contract de execuție lucrări cuprinse în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”. Investiția are în vedere extinderea rețelei de apă și canalizare în comuna Ghercești și construirea rețelei de canalizare în comuna Mischii, iar lucrările vor fi executate de Asocierea – SC GRUP PRIMACONS, VALTUM PROD SRL, SC ACETI SRL.

În prezența administratorului public al Craiovei, Cosmin Durle, dar și a primarilor din localitățile Mischii și Ghercești, Gheorghe Popa, respectiv Cornel Păpăroiu, primul din cele 22 de contracte de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” a fost semnat astăzi, câștigătoare a licitației fiind declarată Asocierea firmelor GRUP PRIMACONS, VALTUM PROD SRL și ACETI SRL. Valoarea contractului „DJ-CL-04 Extindere rețele de apă și canalizare în comuna Ghercești și rețea de canalizare în comuna Mischii” este de 25.804.324 lei (fără TVA).

Conform prevederilor contractuale, pe raza comunei Ghercești se va extinde rețeaua de distribuție a apei pe o lungime de 920 m., incluzând 13 hidranți de incendiu, se extinde rețeaua de distribuție a apei în localitatea Gârlești pe o lungime de 953 m., incluzând 11 hidranți de incendiu, se extinde rețeaua de canalizare în Ghercești pe o lungime de 9.975 m., incluzând 613 racorduri și 276 cămine de vizitare și se vor realiza 7 stații de pompare a apei uzate și conductele de refulare aferente, în lungime de 2.451 m.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În comuna Mischii, proiectul prevede extinderea retelei de canalizare pe o lungime de 14.744 m, incluzând 1.043 racorduri și 369 cămine de vizitare, dar și realizarea a 6 stații de pompare a apei uzate și conducte de refulare aferente (în lungime de 1.478 m).

Contractul include atât lucrările de construcție, cât și furnizarea și montajul utilajelor și echipamentelor tehnologice, testarea și punerea în funcțiune, dar și remedierea eventualelor defecte apărute în Perioada de Garanție. Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 24 luni, iar perioada de garanție este de 36 luni.

De asistenţa tehnică și supervizarea lucrărilor se va ocupa Asocierea EPTISA ROMANIA SRL – RAMBOLL SOUTH EAST EUROPE SRL, cu care Compania de Apă Oltenia a semnat deja contractul. În plus, fiecare din cele22 de contracte de execuție, două contracte de servicii și alte cinci de achiziții de produse în care este împărțită această mare investiție are un responsabil de aplicare a procedurii din cadrul Companiei.

Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori. Astfel, este prevăzută continuarea procesului de extindere și reabilitare a infrastructurii realizate în etapa 2007 – 2013 în 23 de localități din județul Dolj, respectiv Craiova, Cârcea, Malu Mare, Breasta, Bucovăț, Ghercești, Mischii, Pielești, Șimnicu de Sus, Ișalnița, Coțofenii din Dos, Calafat, Maglavit, Băilești, Poiana Mare, Piscu Vechi, Rastu Nou, Cerăt, Bechet, Ostroveni, Călărași, Dăbuleni și Plenița.

Pe 14 mai 2019 a fost semnat contractul de finanțare între S.C. Compania de Apă Oltenia S.A. și Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management POIM, iar pe 17 martie 2020, la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles, a fost semnată decizia de finanțare a proiectului, cu o valoare totală de peste 445 milioane de euro.

Compania de Apă Oltenia

Politica