sâmbătă, mai 18, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Vâlcea. Şase hoţi de lemne, puşi pe fugă de pădurar, cu focuri de armă

Mai mulți romi din Valea lui Stan – Vâlcea au fost prinși în pădure, la furat de lemne, de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Voineasa. Acesta a fost nevoit să facă uz de armă pentru a se apăra pe sine şi pădurea aflată în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, în punctul Valea lui Stan. A folosit patru focuri de avertisment în plan vertical şi unul spre romii care păreau decişi să se răzbune.

Incidentul s-a petrecut sâmbătă seara, 25 aprilie, când şase persoane de etnie romă, din satul de la poalele muntelui, s-au dus în pădure să taie lemne, la adăpostul întunericului, ca să aibă ce să pună pe foc, potrivit Adevărul.

Pădurarul a anunţat Poliţia şi a cerut ajutor pentru prinderea infractorilor, iar ca să-i oprească a tras mai multe focuri de armă.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„N-a intrat direct în conflict cu ei, pentru că în pădure, singur, nu are sens să intri într-un război. A stat la distanţă, a avut răbdare şi a tras patru focuri de avertisment în plan vertical şi un al cincilea spre ei. Între timp, a reuşit să alerteze şi forţele de ordine, Poliţia a trimis echipaj, iar doi dintre aceştia, probabil mai agresivi, au şi fost reţinuţi. Nu cunosc alte detalii, decât că două dintre persoanele de etnie romă au fost reţinute de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi. Acum, la ora la care noi discutăm, aşteaptă să vadă dacă judecătorul decide arestarea lor preventivă, având în vedere şi prejudiciul mare creat. De altfel, unii cetăţeni de etnie romă au început să taie arbori în zona Brezoi – Valea lui Stan şi Păscoaia, indiferent de regimul juridic al proprietăţii asupra terenului forestier!”, a declarat şeful Direcţiei Silvice Vâlcea din cadrul RPN Romsilva, Gheorghe Mihăilescu.

Gheorghe Mihăilescu a mai spus: „Cei şase au devenit agresivi când s-au trezit cu pădurarul peste ei. Nu se aşteptau ca acesta să aibă atâta curaj şi prezenţă de spirit, au fost practic surprinşi. De ceva vreme, am simţit pericolul potenţial şi i-am pus pe pădurari în gardă. Şi iată că am avut dreptate… Este vorba despre un pădurar cuminte, un tânăr orfan provenit dintr-un centru de plasament, un om practic, care a ajuns în pădure, aseară (25 aprilie – n.r.), pe la ora 20.30, când i-a văzut pe cei şase în timp ce tăiau şi furau lemne din pădure”.

Hoţii intenţionau să transporte arborii cu căruţele cu cai, până în sat. Cea mai mare parte din pagubă a rămas în pădure, fiindcă nu au mai avut timp să fure lemnele. Prejudiciul se ridică la 29.400 de lei.

Doi dintre cei şase agresori au fost deja reţinuţi de Poliţia Brezoi – Vâlcea şi se aşteaptă să primească mandate de arestare preventivă. Prejudiciul se ridică la aproximativ 30.000 de lei, contravaloarea a două camioane de lemne.

De asemenea, toţi şase riscă să primească amenzi pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţelor Militare privind motivul nejustificat de a ieşi din casă în plină pandemie de coronavirus, sancţiuni cuprinse între 2.000 şi 20.000 de lei.

Valea lui Stan este o zonă de pe Valea Lotrului, la ieşire din oraşul Brezoi – de care aparţine, spre Voineasa, a cărei populaţie majoritară este de etnie romă.

Potrivit estimărilor pădurarilor, volumul arborilor tăiaţi ilegal din pădurea statului este de aproximativ 36,5 m.c., lemne ce ar fi încăput în două camioane.






spot_img
spot_img

Politica