N-avem încredere în Justiţie, n-avem încredere în personalităţi, n-avem încredere în politicieni. Dar avem încredere în Organizaţii (Partide) şi în Majorităţi (Mulţimi). Ştim că nici dominaţia imbecililor sau incapabililor, şi nici cultul maselor nu vor servi interesul comun al tuturor, al poporului. ,,Salvarea Omenirii nu este în mulţime, ci în creierele creatoare, dar principiul majorităţii iese mereu învingător, şi de la vârf el otrăveşte putin câte puţin viaţa întregii naţiuni, sfârşind prin a o descompune”, zice, în Mein Kampf, naţional-socialistul Adolf Hitler, ca un atac asupra himerei socialist-comuniste a egalităţii în drepturi a trioului Marx-Engels-Lenin. Însă, vorbind de ,,creierele creatoare” ale indivizilor în cultură, economie, primul îi transformă în reprezentanţi ai unei caste, elite, popor paralel, diferiţi de individul din organizaţiile politice liberale, care ,,produce” pentru Popor, ori de cei din utopia marxist-leninistă, care-i urăşte şi-i coboară în masa egalitaristă.
În cei o sută de ani, din cele trei ,,gândiri”, primele două, de stânga, adică național-socialismul fascistoid şi socialism-comunismul (ciuma roşie) au produs dezastre umanitare uriaşe, de neegalat de niciun dezastru natural, doar liberalismul vestului aducând echilibru pe planetă şi rapidă dezvoltare umană. Dar, vorba lui Petre Ţuţea, ,,individul” aruncat din corabia socialistă de către comunişti, ,,Cu stânga nici cruce nu poţi să-ţi faci, darămite să conduci o ţară !” În schimb, alţii, şi nu puţini, cărora Regimul comunist le-a promis un viitor roșu și luminos, pentru a convinge masele de bunele sale intenții, i-a „confiscat” pe scriitorii importanți, transformându-i în agenți de propagandă. Mari nume ale literaturii s-au grăbit să-și ajusteze opera în funcție de cerințele stăpânirii. Obediența faţă de regim îți garanta un statut privilegiat.
,,Unii intrau la pușcărie, în vreme ce alții, cum ar fi cei trei mari – Arghezi, Sadoveanu, Călinescu – nu intrau. Ceea nu este un păcat, să nu intri la pușcărie. Dar ce au făcut este greu suportabil. Dacă citești cât de jos au putut să ajungă în servilism față de noua orânduire”, spune Cristian Tudor Popescu, scriitor şi jurnalist. Păcat, zic eu, este că au modelat conştiinţele ,,maselor”, cu reminiscenţe şi în zilele de azi.
„Asta a fost prima mișcare a regimului, să-i coopteze ca factori de propagandă. Bătălia era foarte tare: ori ajungi în închisoare, ori ajungi cu domiciliu forțat, ori, dimpotrivă: urci în locuri pe care înainte ți le-ai dorit și pe care orânduirea burgheză nu ți le făcuse accesibile – academician, Președinte al Marii Adunări Naționale, ca Sadoveanu. De acolo semna și condamnări la moarte”, afirmă scriitorul Gabriel Liiceanu. Parcă a fost ceva nebunesc ce s-a întâmplat atunci. „Arghezi este autorul unor… am citit niște ditirambi de mulțumire la adresa lui Dej cum nu știu daca exista în literatura universală: Fiecare gură de aer pe care o respir se datorează dumneavoastră, tovarașe Gh. Gheorghiu-Dej! De ce? Pentru că Dej l-a trimis la un tratament”, ne mai spune Cristian Tudor Popescu. După Tezele din iulie 1971, falsa liberalizare a culturii a cedat locul unei atente supravegheri a breslei scriitorilor.
„Natura umană funcționează pe niște instincte primare: foamea, frica. Or nu se știe câți indivizi, confruntați printr-o turnură a istoriei, cu ajungerea la nivelul ăsta al drojdiei din noi, a drojdiei instinctuale, au puterea să aleagă”, cum spunea Ierunca.
Cei mai mulți dintre scriitori au pactizat cu regimul comunist, chiar și atunci când au produs așa-zisele cărți disidente, ele reprezentau disidență cu voie de la Miliție”, afirmă Cristian Tudor Popescu. Un caz singular în istoria literaturii l-a reprezentat poetul Dan Deșliu, în tinerețe pătimaș versificator al ideologiei de partid. Paradoxal, din anul 1968, devine unul dintre cei mai vehemenți critici ai lui Ceaușescu. Iată cum descrie societatea românească de atunci, rămasă, în parte, la fel, Dan Deșliu ( Dan Beșleagă), cel care a scris Imnul României după 1944:
Balada vremii de murit
Era o vreme de murit
Ceva ce nu s-a pomenit…
Dar unii se-ndărătniceau
sa dăinuiască în prostie
sau poate doar se prefăceau
că-s încă vii – sau cine ştie
Un timp sărit din calendar
cu muguri sterpi şi rime droaie
îsi legăna peste noroaie
alaiul valetudinar…
…voioşi pesemne că mai sunt
măcar în parte pe pămînt
deşi în loc de străzi străbat
dărăpănate coridoare
şi-n chip de case la-nnoptat
i-aşteaptă hrube reci şi chioare
Cei ce întrau nu se-ntrebau
de vor mai apuca să iasă
în dimineaţa fumegoasă…
… Părea prostesc să te mai miri
să-ţi faci iluzii – amintiri
c-a fost altminteri altădată
şi-o să mai fie oarecînd
o primăvară-adevărată
Copiii se năşteau bătrîni
iubiţii se urau în pripă
Heruvi ciuntiţi de vreo aripă
şedeau la coadă săptămîni
pentr-un pachet de fulgi de ciori
Era o vreme – să tot mori
