marți, aprilie 30, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

FCU Craiova, de Cartea Recordurilor: 6 meciuri, 4 stadioane!

Filiași a fost o simplă haltă, între Severin și Târgu Jiu. La începutul lui noiembrie, FCU Craiova bifează al patrulea stadion în 2 luni și-un pic.

FCU Craiova e „on tour” prin orașele reședință ale Olteniei. La data de 31 august începea periplul pe Stadionul Municipal din Severin, contra celor de la Gilortul Târgu Cărbunești. În orașul de la Dunăre au urmat meciurile cu Flacăra Horezu și Gloria Lunca Teuz Cermei. Între ultimele două, intercalate, jocul de pe Oblemenco, din șaisprezecimile de finală ale Cupei României, contra celor de la U Cluj, de altfel singurul pierdut.

La data de 19 octombrie, Mititelu și ai săi păreau că-și găsiseră noua casă: stadionul Municipal din Filiași, locul unde s-a disputat primul meci din istoria Științei, în 1948. Debutul lui Bălan și compania a fost excelent: 5-0 cu Crișul Chișineu Criș. E improbabil ca echipa lui Trică să joace și al doilea joc la Filiași, după ce patronul Mititelu a găsit o nouă casă, cea de-a patra în descurs de 2 luni: stadionul recondiționat din Târgu Jiu. Astfel, FCU Craiova – Progresul Pecica, meci programat la data de 2 noiembrie, va avea loc la Târgu Jiu, pe arena de 12.500 locuri.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Mititelu mai are să-și trimită echipa la Slatina și Râmnicu Vâlcea pentru a bifa într-un singur sezon toate cele 5 reședințe ale județelor ce formează regiunea istorică Oltenia. Până acum, FCU Craiova a fost echipă gazdă pe 4 stadioane în cele 6 jocuri disputate în Liga a treia și în Cupa României, performanță demnă de Cartea recordurilor. Jucătorii nu s-au sinchisit prea tare de plimbări, dovadă că sunt pe primul loc în seria C4, cu 8 victorii și o remiză. Doar pe Oblemenco nu s-au simțit în largul lor, fiind eliminați din competiția knock-out.

Stadioanele pe care a fost gazdă FCU Craiova:

Stadionul Municipal – Severin
31 august: FCU Craiova – Gilortul Târgu Cărbunești 2-1
20 septembrie: FCU Craiova – Flacăra Horezu 1-0
5 octombrie: FCU Craiova – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-1

Stadionul „Ion Oblemenco” – Craiova
24 septembrie: FCU Craiova – U Cluj 2-3

Stadionul Municipal – Filiași
19 octombrie: FCU Craiova – Crișul Chișineu Criș 5-0

Stadionul Municipal – Târgu Jiu
2 noiembrie: FCU Craiova – Progresul Pecica

Politica