marți, mai 21, 2024

Ultima ora

spot_img

Sport

Ce spune Andreea Bălan despre căsătoria cu sportivul Victor Vlad Cornea

Andreea Bălan: „Liniște și pace. Este cea mai liniștită iubire pe care o trăiesc”

Andreea Bălan trăiește o poveste de dragoste minunată cu Victor Vlad Cornea de aproape un an. Artista a discutat despre perspectivele unei căsătorii și admite că jucătorul de tenis este persoana care i-a adus echilibrul și liniștea în viață.

După un divorț dureros de George Burcea, Andreea Bălan a avut dificultăți în a-și regăsi încrederea în iubire. Artista a încercat să își reconstruiască viața alături de Tiberiu Argint, fratele Soniei Argint, dar povestea lor de dragoste nu a avut o durată lungă. De aproximativ un an, vedeta trăiește o relație cu Victor Vlad Cornea, care i-a arătat ce înseamnă iubirea autentică și stabilitatea într-o relație.

Cu un program foarte încărcat și dese plecări în afara casei, tânărul jucător de tenis ocupă mult timp. Cu toate acestea, artista își sprijină partenerul și consideră că nu este atât de dificil pentru ea să aibă o relație cu un sportiv. De asemenea, Victor o sprijină pe Andreea în cariera sa muzicală, conform Libertatea.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Mie nu (îi e greu să iubească un sportiv de performanță – n.red.), pentru că și eu am disciplină și o oarecare performanță în show-urile pe care le fac și înțeleg ceea ce face el. Poate de aceea ne și potrivim”, a spus Andreea Bălan, pentru Unica.ro.

Artista a confirmat relația cu Victor Cornea în luna iunie a anului trecut, însă cei doi au început să se întâlnească din aprilie 2023. Alături de tânărul jucător de tenis, vedeta a cunoscut ce înseamnă o relație bazată pe iubire adevărată și sprijin necondiționat.

„Liniște și pace. Este cea mai liniștită iubire pe care o trăiesc, pentru că atunci când ești mai tânăr poate și tu ai niște probleme nerezolvate și celălalt și vă întâlniți undeva și ies scântei. Cu cât înaintezi în vârstă te liniștești, te calmezi, te repari tu pe tine și uite că întâlnești o iubire care curge și e foarte frumoasă și liniștitoare”, a mai spus Andreea Bălan, la Premiile Unica.ro 2024.

Cât despre a face din nou pasul cel mare, artista nu se grăbește. Andreea Bălan a declarat că se va căsători cu Victor Vlad Cornea dacă el se va decide să o ceară în căsătorie și dacă își va dori să facă nunta. „Depinde de el, de partea masculină. El trebuie la un moment dat să mă ceară, dacă își dorește. Împlinim un an în curând, așa că vom vedea, dar nu contează pentru mine acest aspect”, a spus Andreea Bălan, pentru sursa mai sus-menționată.

spot_img
spot_img

Politica